Pentru că Februarie are cel mai mic număr de zile, 28 sau 29, se spune că este cel mai mic dintre copiii Anului. Povestea populară are un farmec aparte, căci prin simplitatea ei încearcă să explice pe înţelesul tuturor de ce este atât de schimbătoare vremea în ultima lună a iernii.
Pentru că Februarie are cel mai mic număr de zile, 28 sau 29, se spune că este cel mai mic dintre copiii Anului. Povestea populară are un farmec aparte, căci prin simplitatea ei încearcă să explice pe înţelesul tuturor de ce este atât de schimbătoare vremea în ultima lună a iernii.
Poveste populară
Aşadar, Anul (un bătrân ajuns la o vârstă venerabilă) avea 12 fii şi o vie drept singura lor avere. După ce via a fost culeasă şi vinul aşezat la păstrare în butoaie, feciorii au găsit de cuviinţă a-şi împărţi vinul între ei. Aşa se face că au trasat linii pe butoi, iar fiecare dintre ei şi-a pus canaua în partea lui. Prima lună a anului, Ianuarie, şi-a aşezat canaua sus de tot, aşa cum i se cuvine unui frate mai mare să fie mereu primul, iar lui Februarie, cel mai mic dintre toţi, i-a revenit ultima parte a butoiului, cea de jos. Cum fiecare trebuia să-şi drămuiască după propria pricepere cantitatea de vin, cei mai mari s-au hotărât să arate că sunt mai gospodari şi au lăsat partea lor să capete o aromă mai puternică. Februarie însă, mai fără minte, a tot băut în fiecare zi vin, fiind vesel şi fără griji. Când a venit şi rândul lui Ianuarie să bea vin, nu a mai curs nici o picătură din partea lui. La fel au păţit şi celelalte luni. Cum numai Februarie avea vin din belşug, fraţii mai mari s-au supărat foarte tare şi au vrut să-l înveţe minte. De atunci şi până în zilele noastre, Februarie plânge amarnic când este alergat de fraţii lui şi râde atunci când este lăsat în pace ca să guste în tihnă din vinul din butoi. Precum este Februarie aşa este şi vremea:
