In editorialele mele imi propusesem sa analizez pe cat posibil realitatile locale. Ca pe cele centrale are cine. Dar si de data asta, cand ma refer la un papagal, ma gandesc la unul anume, de la noi, din Constanta, dar si din imprejurimi. De data aceasta de la drumul mare. Unul cu nume de cod a mare-doi. Papagalul este acea pasare, cu cioc de cioc si cu penajul multicolor. Al nostru il are, insa, bicolor. Galben si albastru, acum, ca ale peneleului. Dupa ce a naparlit. Ca le avea alb-albastre, ca ale pedeului. Numai ca papagalul nostru si-a schimbat doar penajul. Obiceiurile nu. Ca orice papagal el repeta la infinit doar cateva cuvinte: hai, la revedere! hai, la revedere! hai, la revedere! Atata poate, atata zice. Cand zice mai multe este incoerent, ca orice papagal care se da mare. In rest, el face tumbe, face pe mortul, face galagie, trage de firele statiei, intr-un cuvant face de toate. Pentru ca atata il duce mintea. Minte de papagal de drumul mare. Dar papagalul nostru de drumul mare se infoiaza cat il tin penele cele galben-albastre. Pentru ca stie ca astea ii dau putere, deocamdata. Papagalul nostru mai este si mare bataus. E asa de bataus incat a lovit chiar si un politist de frontiera. Dar si un paznic si-un sofer. Culmea papagalului este alta: a auzit ca se fac alegeri si vrea sa fie primar. La oras. Pentru ca papagalul nostru este si fudul. Nu vrea la sat. Numai ca la munca sa de la drumul mare si-a luat si niste papagalite pe post de gaite. Ele vegheaza la linistea papagalului cel mare. De la drumul mare. Sa nu fie deranjat de nimeni. Ca munca lui este stresanta. La drumul mare este si un afis care sa le ajute pe gaitele cele mici. Pe care scrie: "Papagal rau, nu intrati!" Numai ca doi intrusi, incearca sa intre spunandu-si unul altuia: "Auzi, ma. Papagal rau, ha, ha, ha. Hai ma sa intram. Ce-o sa ne faca?" Si au intrat. Acolo, o papagalita se uita la