Poluarea şi ambuteiajele urbane ar putea fi evitate, ne asigură un proiect realizat de profesorul Liviu Iftode, din SUA. Românul este profesor asociat în departamentul de Computer Science
Poluarea şi ambuteiajele urbane ar putea fi evitate, ne asigură un proiect realizat de profesorul Liviu Iftode, din SUA.
Românul este profesor asociat în departamentul de Computer Science la Universitatea Rutgers din New Jersey şi a creat un ingenios sistem de fluidizare a traficului. Acest sistem ar putea reduce poluarea marilor oraşe cu cel puţin 30% faţă de nivelul actual.
Pentru descoperirea punctelor vulnerabile ale traficului din marile oraşe, cercetătorii americani au venit în România şi au măsurat fluxul rutier dintr-o mare intersecţie din Bucureşti.
Datele obţinute au fost introduse în computere, unde s-a recreat, printr-un program, modelul fluxului rutier. În timpul simulărilor computerizate, semafoarele au primit informaţii cu privire la poziţia şi viteza tuturor vehiculelor ce rulau pe străzile dimprejur. Ele au fost programate să calculeze intervalul de schimbare a culorilor, astfel încât să optimizeze traficul.
Avertismente de viteză
Proiectul profesorului Iftode prevede că timpul petrecut în trafic, consumul de carburanţi şi reducerea emisiilor de carbon ar putea fi şi mai eficiente dacă semafoarele inteligente ar transmite informaţiile către vehicule. Acestea ar trebui să aibă anumite dispozitive de emisie-recepţie a informaţiilor legate de poziţia lor şi gabaritul pe care îl au.
Dacă un semafor poate transmite şoferilor momentul exact al schimbării culorilor, aceştia îşi pot adapta viteza astfel încât să evite accelerarea inutilă în faţa culorii roşii sau, dimpotrivă, să acţioneze mai rapid când semaforul e verde. Programul poate recomanda viteza propice în funcţie de momentul schimbării cul