Mesajul a fost trimis. Multumesc!

198 de elevi au susţinut teza cu subiect unic

Publicat in GAZETA de SUD, joi 14 februarie 2008 ·

VÂLCEA. Conform calendarului de organizare şi desfăşurare a tezelor cu subiect unic, marţi, 12 februarie, elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a au susţinut proba la matematică în cadrul perioadei speciale prevăzute în acest sens. În judeţul Vâlcea, pentru prima probă s-au înscris 198 de elevi, care au dat examen în opt centre de comunicare. „Pentru prima probă a fost extrasă varianta cu numărul cinci. La noi în judeţ nu am avut nici un eliminat şi totul a decurs normal. Subiectele au avut un grad de dificultate mediu şi au fost elaborate în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, conform programei şcolare parcurse până la data desfăşurării tezei şi cu temele selectate din programa şcolară“, a declarat profesoara Cristina Drăgan, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. Calendarul perioadei speciale a tezelor pentru clasele a VII-a şi a VIII-a mai conţine următoarele probe: 15 februarie - limba şi literatura maternă (ambele clase), 20 februarie - limba şi literatura română (ambele clase) şi 22 februarie - istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a). Depunerea contestaţiilor va avea loc pe 29 februarie. Dacă după a doua perioadă de teze pentru semestrul I vor exista elevi care vor absenta, aceştia mai pot susţine probele în sesiunea specială din lunile mai – iunie.

VÂLCEA. Conform calendarului de organizare şi desfăşurare a tezelor cu subiect unic, marţi, 12 februarie, elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a au susţinut proba la matematică în cadrul perioadei speciale prevăzute în acest sens. În judeţul Vâlcea, pentru prima probă s-au înscris 198 de elevi, care au dat examen în opt centre de comunicare. „Pentru prima probă a fost extrasă varianta cu numărul cinci. La noi în judeţ nu am avut nici un eliminat şi totul a decurs normal. Subiectele au avut un grad de dificultate mediu şi au fost elabora

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 30 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 51 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°