Am citit saptamina trecuta un comentariu la o cronica literara. Comentariul, o clara imputare adusa autorului cronicii, suna, in esenta, cam asa: de ce abominabilul autor a folosit termeni livresti, adica din carti, ca sa vorbeasca despre o carte? Toata treaba asta urita a facut-o ca sa jigneasca, sa umileasca, nu-i asa? Cumva, el, autorul comentariului, care stie prea bine ce-i aia cultura, ar trebui sa umble cu Dex-ul in buzunar? Nu, este evident, toata treaba era cusuta cu ata alba, nu-i normal sa vorbesti despre o carte de poezie utilizind cuvinte ca "manierism" sau "epopee", de pilda. Cultura, in opinia deprimatului comentator, e o chestie asa, luminoasa, idilica, accesibila oricui, e ca o aspirina; intinzi mina, o apuci, o pui pe limba, o inghiti, apoi, cam dupa o jumatate de ora, incepi sa te simti bine, devii cult si sanatos. Dar comentariul nu se opreste doar la o parere personala, la care, evident, comentatorul avea tot dreptul in calitate de cetatean al unei tari democratice, ci merge mai departe, instigind subversiv toata potentiala masa de oameni ce ar fi trebui sa se simta musai jignita, chiar daca prezumtiva masa sufera de o acuta durere in cot fata de literatura si arta. Mesajul devine un apel gingav si insidios la solidaritatea oamenilor impotriva terminologiilor. E in regula ca un matematician sa spuna ca unu plus unu fac doi, pentru ca o stim cu totii, dar sa nu-si bata joc de matematica si sa inceapa sa arunce in stinga si-n dreapta cu formule de trigonometrie sau de algebra superioara sau, mai rau, sa-l puna dracu' sa explice ca matematica este stiinta ce studiaza modelele de structura, ca se supara forul democratic si-l trece la index, in capitolul incorectitudine sociala. Corectitudinea sociala, beleaua asta care a picat pe capul oamenilor carora chiar le functioneaza creierul, este sora buna cu o alta belea, corectitudinea politica, magnificul