Albanezii din Kosovo se pregatesc sa declare unilateral independenta provinciei duminica sau luni. Belgradul a amenintat ca va "anula" declaratia si ca va lua masuri impotriva statelor care vor recunoaste statalitatea Kosovo.
Printre tarile care sunt pregatite sa recunoasca imediat independenta Kosovo se numara Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta sau Italia, in vreme ce alte state membre UE, ca Romania si Grecia, au anuntat ca nu vor recunoaste un Kosovo independent.
Serbia si aliatul sau cel mai puternic, Rusia, au cerut convocarea pentru astazi a unei reuniuni de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU pentru dezbaterea probabilei declaratii de independenta. Belgradul considera ca un asemenea act unilateral contrazice Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate, adoptata dupa razboiul din 1999, care acorda "autonomie substantiala" albanezilor kosovari, dar sub suveranitate sarba. Prin respingerea acestei suveranitati, declaratia de independenta ar incalca Rezolutia. In pofida declaratiilor amenintatoare ale premierului sarb, nationalistul Voislav Kostunita, care l-a calificat pe premierul kosovar, Hashim Thaci, drept "terorist", armata sarba nu a primit ordin de mobilizare in cazul declararii independentei.
Albanezii din Kosovo se pregatesc sa declare unilateral independenta provinciei duminica sau luni. Belgradul a amenintat ca va "anula" declaratia si ca va lua masuri impotriva statelor care vor recunoaste statalitatea Kosovo.
Printre tarile care sunt pregatite sa recunoasca imediat independenta Kosovo se numara Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta sau Italia, in vreme ce alte state membre UE, ca Romania si Grecia, au anuntat ca nu vor recunoaste un Kosovo independent.
Serbia si aliatul sau cel mai puternic, Rusia, au cerut convocarea pentru astazi a unei reuniuni de urgenta a Consiliului de Secur