Cind ati luat decizia sa publicati Versetele satanice?
in martie 2006. in colectia „Biblioteca Polirom“ aveam deja un numar de romane traduse din opera scriitorului Salman Rushdie. Am dorit sa grupam aceste romane, sa le deosebim printr-o grafica mai speciala, in seria de autor „Salman Rushdie“. Pur si simplu, atunci, in martie 2006, am avut o discutie cu Silviu Lupescu. Ne-am intrebat: o facem sau n-o facem?. „Ti-e frica?“, m-a intrebat. „Nu-mi e frica“, am raspuns. „Dumneavoastra va e frica?“. „Bai, nu stiu. Nu-mi e frica. Hai s-o facem!“ Am facut-o. E o carte grea, mare, s-a lucrat doi ani la ea.
Cu traducatoarea, Dana Craciun, cum a fost? A fost de acord sa se inhame?
Da. A acceptat sa traduca fara nici o ezitare, ba chiar ne-a felicitat cind i-am spus ca am dori sa traducem Versetele satanice.
in unele medii de presa sau pe bloguri se vehicula ideea ca traducerea va aparea cu pseudonim. E adevarat sau e o legenda?
Am intrebat traducatoarea daca prefera varianta unui pseudonim. Nici n-a vrut sa auda. A spus ca doreste sa-i apara numele real. Pe linga toate temerile care tin de istoria traducerii acestui roman, e o onoare pentru un traducator sa realizeze aceasta munca. Si redactorul cartii, Radu Pavel Gheo, e trecut cu numele real.
V-ati asteptat la scandalul care s-a iscat in lumea romaneasca dupa ce au aparut Versetele satanice?
Nu m-am asteptat. N-am crezut ca va fi vreun scandal. Dar, de cind lucrez la Polirom, de peste doi ani, am ajuns sa cunosc presa romaneasca, mai ales presa cotidiana, si sa stiu cit de mult valoreaza stirea. Mai ales una care poate trece din pagina de cultura in alta pagina, chiar pe prima pagina. Stiu ce inseamna stirea care trebuie exploatata de presa pina la ultimele consecinte. Eu cred ca presa a avut un mare rol in crearea acestui scandal.
Adica?
Noi n-am facut
