CRIMINAL DE OCAZIE ● Maria BiRu a murit pentru că trenul nu circula
La trei luni de la găsirea în pădure a cadavrului preotesei din Creţeşti, strangulată, după ce urcase într-o maşină de ocazie, s-au mai descoperit scheletele altor două femei care, se pare, au avut aceeaşi soartă. Anchetatorilor din Vaslui li se creiona deja profilul unui criminal în serie.

În inima pădurii Mitoc din comuna Costeşti, la zece kilometri depărtare de cea mai apropiată localitate, un bărbat care tăia lemne a descoperit la câţiva metri de drumul forestier craniul unui om. A anunţat imediat Poliţia, iar oamenii legii au periat zona, scoţând la iveală un al doilea craniu şi mai multe resturi osoase răspândite pe o lungime de un kilometru. "Capul era într-o parte, membrele, în altă parte. Nici nu s-au găsit multe segmente din schelet. Dar acolo unde au fost găsite era pădure şi erau animale destule, porci mistreţi, vulpi. Femeile erau descompuse efectiv până la os (n.r. – deşi muriseră cu 2-3 luni înainte). Puteau ajunge aşa şi datorită condiţiilor meteo, dar şi pentru că erau animale pe acolo. Eu am văzut om mâncat de câine şi nu-i rămăseseră decât oasele pe faţă. Scheletele au fost clar dezmembrate de animale", specifică poliţistul care s-a ocupat de caz, Constantin Bărbieru. În afara faptului că pe craniu şi pe alte segmente osoase nu s-au identificat semne ale unor lovituri, prea multe despre cauzele morţii nu se cunosc. După luni de cercetări, anchetatorii au reuşit să identifice sc