Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contorul de gaze scade factura la întreţinere

Publicat in Adevarul, joi 14 februarie 2008 ·

Instalarea lui costă între 650 şi 900 de lei şi se face numai cu avizul furnizorului de gaz. Contorul individual de gaze, montat în apartament sau pe casa scării, reprezintă o modalitate Instalarea lui costă între 650 şi 900 de lei şi se face numai cu avizul furnizorului de gaz.

Contorul individual de gaze, montat în apartament sau pe casa scării, reprezintă o modalitate prin care ne putem "proteja" de vecinii care au făcut un obicei din a se încălzi folosind flacăra de la aragaz.

Conform statisticilor, o famile utilizează lunar, pentru prepararea hranei, aproximativ 7-10 mc de gaz pe lună, echivalentul a 7-10 lei.

Factura la gaze a devenit o problemă mai ales pentru persoanele active care, deşi stau foarte puţin timp acasă, plătesc aceiaşi bani ca şi persoanele casnice. Situaţia devine şi mai neplăcută atunci când vecinii închid repartitoarele şi deschid aragazul pentru a se încălzi.

"Folosesc aragazul numai în weekend. Nu ştiu cât consum, însă ştiu că plătesc peste 40 de lei lunar. Mi se pare enorm. Surprinzător este faptul că factura a crescut odată cu debranşarea de la RADET a vecinilor mei, majoritatea persoane în vârstă", ne-a spus Gabriela D., locatara unui bloc din Capitală.

Paşii necesari montării contorului

Pentru a vă monta un contor de gaze în apartament sau în casa scării, trebuie în primul rând să contactaţi o firmă autorizată în domeniul execuţiei lucrărilor de gaz (lista firmelor autorizate se află pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale). Firma va elabora un proiect de instalare şi va obţine toate aprobările de la furnizorul principal de gaz, inclusiv asupra tipului şi caracteristicilor contorului de gaz.

Numai după ce sunt parcurse aceste etape, firma va executa lucrarea. "Fiecare proprietar trebuie să plătească între 650 de lei, în cazul contorului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 7 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 5 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 3 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 10 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 6 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 5 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 9 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 12 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 7 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Vremea

București
acum

vin.

9°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°