Nu oricine poate juca rolul marelui bandit. Au mai existat cazuri de intelectuali rasati, intre cele doua razboaie mondiale, care au crezut ca se pot implini politic, primind un post de prim-ministru. Octavian Goga a crezut si el intr-o cariera politica fulguranta, pana cand, Majestatea sa Carol II l-a arcuit de-a dreptul cu un sut in dos. Cand se pregatea sa-l trimita pe urmatorul, Goga a zbierat speriat: "Majestate, dati in poetul natiunii"! Carol II s-a temperat si a mormait in sinea sa ca nu se va mai incurca cu d-astia, literati, universitari etc. Se intampla la sfarsitul lui ianuarie 1938. Sa fii mare bandit este o adevarata arta, care trece dincolo de persuasiune. Trebuie sa pacalesti istoria, inseland cu anticipare pe toti aceia care se pregatesc sa te tradeze.
Circul politic, oricare ar fi el, are cu certitudine in spatele lui un grup de "mari banditi", care nu apar niciodata in fata, dar care manevreaza din camera slab luminata, odaia tainica a vreunui cazinou, tot ceea ce reprezinta sfera economica, fiindca ea insumeaza si stapaneste politicul si socialul deopotriva. Care este nivelul de cultura al acestui grup de influenta in cazul Romaniei de azi, nu este de neglijat. Este mai relevant decat statisticile privind nivelul de cultura al populatiei, intrucat una este sa-ti sprijine interesele prin cancelarii straine un aristocrat in gandire si alta este situatia in cazul unui lumpen in costum Versace. Realitatea poate fi ghicita prin nivelul de educatie al politicienilor nostri grobieni, agramati, infatuati. Adesea insa istoria cunoaste ironii neasteptate si inclin sa cred in ironia ei. Stiind cu ce fel de popor au de a face, iubitor de bere, manele si fotbal, manipulabil prin telenovele si emisiuni cu silicoane rebele, "marii banditi" nu-si mai pun problema cum arata papusarii, "parlacii" si "drangaletii", care se prefac in stiutori ai artei guve