Numele de meserii reprezintă un domeniu lexicologic - al terminologiilor - care i-a interesat destul de mult pe lingvişti, cel puţin în măsura în care utilizează anumite tipare derivative şi contribuie la îmbogăţirea limbii. Schimbările sociale şi economice din ultimii ani, care au condus la înmulţirea denumirilor diverselor ocupaţii, au atras cu atît mai mult atenţia specialiştilor în terminologie; s-au publicat pe această temă articole şi cărţi (de exemplu - C. Călăraşu, Dicţionar de terminologie a profesiunilor actuale, 2004). Pe de altă parte, nomenclatorul de meserii e, ca şi textele de muzică uşoară, un rezervor inepuizabil de umor involuntar. Rigiditatea cu care se descriu, birocratic, specializări foarte înguste, alăturate, în lista alfabetică, unor ocupaţii tradiţionale şi foarte generale creează efecte de surpriză şi de absurd. Clasificarea ocupaţiilor din România (care se găseşte şi în internet, pe site-ul dsclex.ro) oferă, în indice, asemenea asocieri contrastante: cenzor, cardinal, mitropolit, cioban, hipnotizator, astrolog, filozof, moaşă apar alături de confecţioner gămălii chibrituri, colector şi sortator păr sau înnobilator scândurele pentru creioane. Umorul listei provine în mare măsură din ambiguităţi (produse de omonimii şi polisemii), care fac din profesionist un obiect - cap de masă, legător de păr, bătător în filatură - sau un practicant de activităţi stranii: aglomeratorist, ghemuitor, aburitor plută, arzător email, controlor tezaur, inspector telegrame. Fundamental e, totuşi, conservatorismul listei: denumirile populare şi învechite - ciontolitor, corhănitor, gonaci, marangoz, măţar - sînt mai numeroase decît cele foarte recente, care par să pătrundă destul de greu în nomenclator: broker e menţionat într-o paranteză, manager doar în sintagma manager sportiv. Lucrul se justifică doar în măsura în care unele din noile denumiri sînt simple sinon