Pasîrea miriştilor

Toate să le trăieşti ca fiind odihnă

şi doar iubirea să îţi fie muncă.

Aşezat în toate tărâmurile,

dai semnalul de pace şi trecere,

tu, care păzeşti noaptea podurile,

tu, pasăre a miriştilor,

interpretând răsăritul.

Comuniune

Lucrul e singur şi doarme,

tandru l-am scos dintre văluri

şi i-am văzut rădăcinile

cum se legau de alte lucruri din jur,

tăcut, mătase de aur pâlpâind în reţele

melodioase, încât am putut să-l desprind

şi să-l pun la gât, în şirag,

piatră blândă, între celelalte.

Vasali

Munte străvechi şi blând,

ţine-ne buruieni ascunse,

în brâul pădurii tale,

pe noi, vasalii poeziei,

lasă-ne fruntea lucind

de cenuşă strălucitoare,

în vântul renaşterii,

cu ochii în razele ivite

din ochii maeştrilor.

Nicio clipă tu nu ne părăseşti,

ne schimbi doar locul,

la orga pădurii să putem cânta,

iluminaţi de vuiet -

să rătăcim printre caturi,

în mână cu buchetul

niciodată vestejit,

tot mai tineri.

Devoţiune

În ce să-ţi plătesc?

am întrebat pasărea care trecea.

În pământ, îmi spuse.

M-am uitat la noroadele de bulgări

pe ogorul arat.

Aşteptau ca bivolii, cu capul în jos,

umilit. Lasă-i, nu-i privi, ei sunt tineri,

zise pasărea, ciugulindu-mi pleoapa.

Pământul trupului tău,

pe el îl vreau.

Dar mi-l vei da

subţire şi încet,

tihnit, în tremur,

ca apa.

Armura de foc

De foc ne temeam, în foc ne-am pierdut

neputinţa.

Mereu atenţi - ne întrebam la ce: la

flacără,

la nava incendiară (dar ne sfiam să

spunem),

la