Pentru ca stiam ca la vest se afla Edenul, putini dintre noi, cei care traiam prin anii '60 indaratul Cortinei de Fier, mai sunt dispusi azi sa-si aminteasca de faptul ca si acolo eliberarea de dogme si de reguli absurde nu isi atinsese pragul optim, iar clivajele sociale ramaneau consternante. Prin anii '60, in Franta nu existau licee mixte, iar fetele nu erau "autorizate" sa poarte pantaloni. Doua reflexe minore, de altfel, ale unei stari de fapt care ascundea un paternalism sufocant. Sunt anii in care miscarea hippie isi creeaza drum spre sufletele tinerilor din vestul Europei, in care ideile stangiste anflameaza spiritele, in care lectura Omului unidimensional al lui Marcuse face ravagii. Exista insa in Franta si alte sinapse ale nelinistii si nevoii de libertate: daramarea imperiului colonial, perioada de apogeu "des Trentes glorieuses", cucerirea sufragiului universal pentru alegerea presedintelui si miracolul democratic purtand numele de referendum.
In mai '68, aceasta "criza a civilizatiei", cum o numea Malraux, debuteaza cu revoltele studentesti, desfasurate sub patronajul spiritual al unor Sarte sau Foucault, iar pe strazile Parisului se aud, in numele nevoii de libertate, sloganuri cu declicuri paradoxale - "Interdit d'interdire" sau "Fiti realisti, cereti imposibilul!", gutural comuniste - "Jos societatea de consum!", "Lasati teama de rosu in seama animalelor cu coarne!" sau lirice - "Visul este realitate!", "Sub asfalt se afla plajele!". Sloganuri studentesti care, sub efectul de avalansa ce a antrenat greva generala, au devenit "La chienlit c'est lui, l'anarchie c'est je!" (dupa ce presedintele de Gaulle a calificat miscarile drept "chienlit" - mascarada), sau, in sfarsit, "Pour gagner sa vie faut-il la perdre?" Franta devine o scena a libertatii si a dezbaterilor explozive, care isi muta efervescenta creatoare din salile Teatrului Odeon in a
