Darnic şi cât se poate de imaginativ, Stelian Ţurlea este un autor de la care nu ştii niciodată la ce să te (mai) aştepţi. În aproape trei decenii de activitate literară a publicat câteva zeci de volume, expresie a unei foarte largi diversităţi de preocupări: jurnale de călătorie, cărţi de publicistică, romane (de la genul "romance" la şarade poliţiste sau inspirate de evenimentele din decembrie 1989), literatură pentru copii. Nici o carte nu seamănă cu precedenta şi chiar între romanele sale există diferenţe tematice, de ton şi de strategie a construcţiei care contrazic orice idee de continuitate. Pur şi simplu, cărţile lui Stelian }urlea par scrise de persoane diferite. De aceea, este imposibil de vorbit despre o specificitate a scrisului acestui autor impredictibil, alta decât maxima sa mobilitate stilistică şi tematică. Dar aceasta nu este, câtuşi de puţin, o calitate de ignorat. Dimpotrivă, este specifică unui anumit gen de autori, veşnic neliniştiţi, ale căror noi apariţii editoriale provoacă, de fiecare dată, murmure de uimire.
În anul 2004, Stelian Ţurlea a publicat la Editura Fundaţiei Pro, romanul Relatare despre Harap Alb, o rescriere, prin transpunerea în stricta contemporaneitate, a cunoscutului basm al lui Ion Creangă. Dimensiunea parabolică a acestuia conferea timpului prezent surpinzătoare unghiuri de interpretare şi demonstra, dacă mai era nevoie, că sub soare nu e nimic nou. După câţiva ani (timp în care nu a stat degeaba, publicând mai multe cărţi de tot felul), prozatorul reiterează acestă experienţă de transpunere a unui basm în (post)modernitate, prin publicarea cărţii Greuceanu. Roman cu un poliţist. De această dată, aşa cum sugerează numele protagonistului evocat în chiar titlul romanului, la originea cărţii se află unul dintre cele mai cunoscute basme populare româneşti.
Ceea ce face Stelian Ţurlea din basmul Greuceanu este cam ce
