Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Mihai revine peste o lună

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 15 februarie 2008 ·

Atacantul echipei Pandurii, Liviu Mihai, care a suferit o ruptură parţială de ligamente într-un joc amical desfăşurat în cantonamentul Portugalia, nu va reveni pe gazon în mai puţin de o lună. „Mă simt mult mai bine, iar în cel mult o lună cred că voi putea să joc din nou. Mai repede nu cred, pentru că aş risca prea multe“, susţine Mihai.

Acesta nu-şi explică parcursul slab al echipei în tur, dar este convins că altfel vor sta lucrurile în retur. „Sunt sigur că în retur ne vom reveni şi vom avea rezultate bune. Au fost unele meciuri pe care le-am pierdut pe mâna noastră, altele le-am avut în mână şi le-am pierdut fără să ne explicăm cum, dar putem să dăm vina şi pe ghinion. Totul depinde de modul cum vom începe. Dacă vom debuta cu o victorie ar fi foarte bine pentru moralul nostru. Este un început foarte greu, toate partidele sunt dificile pentru că nu mai există echipe foarte slabe sau foarte bune. O victorie ar fi extraordinară pentru noi în meciul cu Poli Timişoara“, a mai spus atacantul pandurilor.

Liviu Mihai crede că doar meciurile oficiale pot fi un barometru pentru valoarea achiziţiilor din această pauză competiţională. „Este benefic pentru orice jucător să ştie că are concurenţă pe post. Cel care va fi mai bun va juca. Dacă vor fi rezultate, înseamnă că transferurile au fost reuşite. Nu vreau să mă pronunţ acum pentru că una este un meci amical şi alta unul oficial. Se joacă altfel“, a încheiat Mihai.

Gorjenii nu ştiu unde joacă sferturile Cupei

Echipa din Târgu Jiu are probleme în a închiria arena din Cotroceni, desemnată de Federaţia Română de Fotbal (FRF) gazda întâlnirii din sferturile de finală ale Cupei României cu Gloria Buzău, gruparea gorjeană fiind organizatoarea partidei. Banca Naţională a României (BNR), proprietara bazei sportive, a dat în judecată echipa de fotbal Progresul, fostă FC Naţional, pentru a recuper

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°