Ani la rând, DJ-ul şi producătorul de muzică techno Umek a fost numit Votter („Tăticul”) în ţara sa natală, Slovenia, deoarece a apăsat pedala de acceleraţie în scena locală, ajungând celebru în toată lumea.
În ultimele 12 luni, Umek a mixat peste tot în lume, de la evenimente mici din Columbia până la festivaluri europene de renume, precum Monegros din Spania, Dance Valley din Olanda sau preferatul său, Lent Festival din Maribor.
Recent s-a concentrat pe noul său stil Astrodisco, un amestec de ritmuri pumping techno şi disco, evident pe release-urile sale marca Earresistible, Audiomatique şi Manual Music. Fiind un artist recunoscut global, promovând stilul său unic, Umek a îndrăznit să se întoarcă la începuturi.
Acesta a petrecut aproape 2 ani dezvoltând noul concept muzical numit Astrodisco, care îmbină techno-ul dur cu house-ul melodios. Rezultatul dovedeşte că a făcut cea mai bună alegere, cucerind, astfel, atât urechile cât şi picioarele multora care şi-au exprimat votul pentru Umek anul acesta în clasamentul Top 100 DJ’S. Astfel, slovenul a urcat 53 de poziţii, ajungând direct pe locul 29.
Umek nu a renunţat definitiv la stilul său hard din trecut. Alianţa sa cu Antony Rother pentru labelul Datapunk şi al său “Anxios on demand EP”, colaborarea cu colegul său sloven I Turk pentru casa de discuri a lui Oliver Huntermann - Confused, au arătat că el încă iubeşte stilul dark, bassul claustrofobic sau loviturile metalice. EP-urile şi mixurile programate la Circle şi Organized Nature anul viitor prevăd un viitor optimist pentru 2008.
Pentru că petrecerea de anul trecut, de pe 11 mai, de la Arenele Romane a demonstrat calităţile de DJ ale lui Umek, acesta a fost invitat să marcheze aniversarea de 5 ani de Q-Level şi nu singur, ci împreună cu Matthew Hoag, prietenul său care va încălzi atmosfera în warm-up.
Se întâmplă astăzi, 16 febr