Dată o lucrare importantă puţin cunoscută marelui public! Şi nu numai acestuia. Şi nu numai la noi.
Prezentată de Formaţiile Muzicale Radio, recenta producţie în concert a operei "Adriana Lecouvreur" de Francesco Cilea, urmează unui impresionant şir al capodoperelor teatrului liric, lucrări prezentate în ultimii ani în Studioul de Concerte din str. Berthelot. Sunt lucrări care - dintr-un motiv sau altul - nu au văzut luminile rampei, la noi, în deceniile din urmă.
Un autor mai puţin cunoscut şi o capodoperă!
Francesco Cilea trăieşte şi astăzi, prin opera sa, în umbra muzicii lui Verdi şi Puccini. Este un romantic întârziat care a asimilat şi a dezvoltat în cel mai înalt grad experienţa marilor sale modele. Iar aceasta până târziu spre mijlocul veacului trecut. Romantismul de tip verdian şi tentaţia realismului de natură veristă se constituie la Cilea în mijloace preţioase, utile definirii unui discurs de un impresionant dinamism muzical dramatic. Pe de altă parte, nu poţi să nu observi faptul că toate marile personalităţi ale muzicii italiene de secol XIX, de început de secol XX, de la Rossini la Verdi şi Puccini manifestă tentaţia pătrunderii, a acreditării în climatul parizian al epocii. Marea metropolă franceză exercită o atracţie, o fascinaţie în adevăr irezistibilă în toate mediile artistice ale epocii. Cu mai bine de un secol şi jumătate în urmă, la Milano, Teatro alla Scala aducea, prioritar, consacrarea naţională. Parisul aducea consacrarea în plan european şi internaţional. Librete de operă traduse în limba franceză, localizarea în mediul parizian a acţiunii propriu-zise, inspiraţia din texte originale aparţinând marilor autori francezi de secol XVIII, de secol XIX, se constituie în fapte curente care urmau a atrage atenţia publicului marii metropole. Spiritul muzicii rămâne însă italian. Prin verva dramatică, prin melodie, prin culoare.
