Dezvoltarea Bucurestiului catre nord, unde terenurile au ajuns sa fie de 10 ori mai scumpe decat cele din sud, a "debalansat" structura orasului si a mutat centrul Bucurestiului din zona Universitatii, dupa zona Romana, considera Razvan Murgeanu, viceprimarul Capitalei.
Principala solutie de a contrabalansa dezvoltarea orasului este atragerea investitorilor imobiliari catre sud.
"Bucurestiul este in acest moment un oras debalansat prin expansiunea groaznica spre nord, iar noi consideram ca partea de sud a Capitalei trebuie ajutata. Nu vrem sa se intample si la noi sindromul Italiei, avand in vedere ca acum, din punct demografic, sudul este mult mai slab distribuit", a declarat astazi Razvan Murgeanu, la o conferinta pe teme imobiliare organizata la Targul International de apartamente Condominium.
Pentru a atrage investitorii in sudul orasului, Murgeanu, fost inginer constructor, a amintit proiectul de constructie al canalului Dunare-Bucuresti si dezvoltarea unui nou aeroport. "Eu am lucrat la proiectul Dunare-Bucuresti, insa s-a furat tot ce era pe santierul inceput inainte de '90, inclusiv macaralele si linia de cale ferata", a declarat Murgeanu.
El a mentionat ca zona de nord atrage proiecte imobiliare tocmai datorita aeroportului Henri Coanda Otopeni si a DN 1.
Prezent la conferinta, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat ca institutia pe care o conduce a initiat demersuri pentru a prelua proiectul de construire a canalului Dunare-Bucuresti de la Ministerul Mediului, unde a fost gandit ca un canal de irigatii.
"Am initiat demersuri pentru a prelua proiectului. Dupa ce va ajunge la noi vom face un studiu de fezabilitate pentru a fi transformat in canal de navigatie. In prezent Dunarea este utilizat doar in proportie de 8%, iar construirea unui canal navigabil va dezvolta foarte mu