Pauza de iarnă a fotbalului în­cepe să-şi lase la vatră pensionarii. Fotbaliştii abia aş­teap­tă să se elibereze din ca­zarma cantonamentelor.

Pauza de iarnă a fotbalului în­cepe să-şi lase la vatră pensionarii. Fotbaliştii abia aş­teap­tă să se elibereze din ca­zarma cantonamentelor. Antrenorii fac echilibristică pe lamă de cuţit. Vi­sează la îndeplinirea obiectivelor prin care îşi decontează contractele, dar, în mare secret, fabrică discursu­ri justificatoare ale eventualelor eşe­cu­ri. Trompetiştii poveştilor nebune cu jucători veniţi, jucători plecaţi şi jucători exilaţi falimentează şi ei în monotonia relativei stabilităţi. Doar patronii şi scutierii din dotare rămân mereu aceiaşi, previzibili, imuni la schimbare şi cu toată puterea de pricepere transferată în abac.

Am fost în această iarnă martorii unor poveşti interesante. Nu iau în calcul marile lovituri din dosarele de cadre ale jucătorilor. Nici rezultatele meciurilor amicale nu m-au preocupat prea tare. Mai degrabă mi-a atras atenţia faptul că pauza com­pe­tiţio­na­lă, îndeobşte moment prielnic al schim­bărilor, nu a fost folosită în con­­secinţă de condu­cătorii clu­bu­rilor, care în timpul campionatului se plân­geau de prestaţia anumitor an­trenori. Este aceasta o dovadă în plus a amatorismului, a faptului că logica sucom­bă mereu în faţa reac­ţiilor emo­ţio­na­le? Un alt fapt care mi-a atras aten­ţia este acela că oa­menii din fotbalul nostru recurg la un comportament normal abia atunci când se confruntă cu anumite dificultăţi. Discreţia cu care George Copos, Cris­ti Borcea şi Marian Iancu au traversat pauza competiţională este edificatoare în acest sens. În replică, Gigi Becali şi Iuliu Mureşan, laureaţi ai unor mişcări abile în completarea lo­turilor, au ofe­rit un spectacol de toa­tă jena. Ceea ce nu în­seam­nă însă că atât tăcuţii, cât şi be­ligeranţii şi-au epuizat energii