Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Placinta dobrogeana va ajunge in Maroc

Publicat in Ziua Constanta, vineri 15 februarie 2008 ·

Ajuns vara trecuta la cea de a sase editie, manifestarea "Placinta Dobrogeana", organizata de Clubul "Femina" din Mangalia, a depasit, la finele anului trecut, granitele tarii. Placinta dobrogeana a fost "invitata" in Parlamentul European, iar europarlamentarii s-au putut delecta cu circa 1.000 de bucati de placinta, iesite din mainile gospodinelor din Mangalia. La cateva saptamani dupa aceasta reusita, se pare ca respectivul concurs are mari sanse sa se desfasoare si in Maroc, unde vor fi prezentate si puse in practica cele mai apreciate retete detinute de catre gospodinele din Mangalia. Deja un grup de femei marocane au savurat placinta specifica zonei noastre, umpluta cu branza dulce si stafide, in cadrul vizitei ce a avut loc, la sfarsitul anului trecut, la Bruxelles. "In apropierea standului care ne-a fost repartizat se afla un centru destinat femeilor imigrante din Maroc. Curioase sa afle si sa deguste preparatele noaste, cele peste 20 de femei ne-au cerut sa le dam retetele pentru a le pregati familiilor lor. Atunci, membrele delegatiei din Mangalia s-au oferit sa faca mai multe sortimente de placinta, pe care le-au oferit imigrantelor in semn de respect pentru interesul de care au dat dovada. Cu sprijinul autoritatilor de la Bruxelles, vom organiza acest concurs si in alte tari si, de ce nu, inclusiv in Maroc", a declarat initiatoarea proiectului, Mariana Iorgus, presedintele Clubului "Femina". Placinta traditionala dobrogeana este gatita cu faina, apa, un varf de lingurita de sare, telemea sau branza proaspata, oua, zahar si stafide, celelalte arome fiind la latitudinea fiecarei gospodine in parte. Scris de: {autor}Mihaela MARIN{/autor} Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga com

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 5 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 2 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 4 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 9 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 5 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 11 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°