Problema vitală a momentului actual o reprezintă pericolul întoarcerii la sistemul partidului unic. Nu neapărat al partidului comunist, cum se tem unii, ci al partidului unic în general, fie acesta carlist, comunist sau fesenist. (...)

Aniversarea CPUN ar fi fost un bun prilej pentru a dezbate problemele cu care se confrunta România în primele luni de după Revoluţie. N-a fost aşa. Atenţia opiniei publice s-a concentrat pe un scandal minor de la manifestarea aniversară. Una dintre problemele ivite din confruntările de la CPUN e valabilă şi azi: cea dintre Autoritarism şi parlamentarism. Sub acest titlu publicam, de altfel, în "Expres" din 18 februarie 1990 un comentariu dedicat şedinţei în care s-au discutat regulile de funcţionare ale CPUN. Reproduc mai jos pentru actualitatea lor evidentă fragmente din comentariu.

Chiar dacă într-o manieră mai puţin spectaculoasă decât cea anterioară, şedinţa Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională din 13 februarie 1990 a reliefat încă o dată cele două tendinţe net opuse din cadrul noului organism al puterii de stat şi, de fapt, din spaţiul vieţii noastre politice. Prima, întruchipată de partide, ar conta în efortul de a face din acest Consiliu un fel de miniparlament. De aici procedurile complicate propuse de unii reprezentanţi ai partidelor, insistenţa pe adoptare a votului secret, bătălia pe marginea fiecărui cuvânt din proiectul de document, cererea de întărire a dreptului de iniţiativă legislativă. Cea de-a doua tendinţă, reprezentată de domnul Ion Iliescu, mai mult sau mai puţin subtil şi de foştii frontişti, actualmente independenţi pur şi simplu, se întemeiază pe teza că noul organism trebuie să funcţioneze, înainte de toate, prompt şi eficient. De aici, insistenţa domnului Ion Iliescu şi a frontiştilor pe votul deschis, exprimat prin ridicarea în picioare (ca să difere de ridicarea