Aflat cu treburi �n satul S�rbi ( comuna Vlăsineşti ) şi trec�nd pe l�ngă casa scriitorului Dumitru Corbea, mi-a revenit �n minte o mai veche �ntrebare: de unde at�ta orgoliu ţărănesc la acest scriitor? Cunosc bine satul S�rbi, locul unde s-a născut scriitorul la 6 octombrie 1910. Consătenii săi pleacă dimineaţa, pe jos, �n cete, la Săveni şi se �ntorc spre seară, unii beţi bine, acasă. �ntr-un număr al "Rom�niei literare" din 1970 Dumitru Corbea scria: "Versuri am �nceput a scrie �ncă de c�nd eram la şcoală. Compuneam strigături, pe care le dam flăcăilor pentru a fi strigate �n toiul horelor de duminică după amiază. Satul meu, sat de oieri din nordul ţării, o prelungire a ariei geografice a Mioriţei, cu baci şi ciobani sfătoşi, dar mai ales meşteri �n c�ntarea din fluier, nu-i numai satul de naştere, locul copilăriei, locul unde am avut pentru prima dată revelaţia literei scrise, tipărite �n carte, dar e şi locul care a turnat �n inima mea fiorul doinei şi vraja basmelor şi legendelor. Vara, �n nopţile cu lună, dormeam afară, pe un stog de f�n. Nu aveam somn. Pe deal, unde erau nenumărate st�ne, ascultam fluierul. Nu mă mai săturam ascult�nd t�nguirea lui." Trebuie să recunoaştem că este multă poleială �n cele spuse de Dumitru Corbea. Pentru că eu nu cunosc nici un "cioban sfătos" �n S�rbi şi nu am cunoscut nici un " meşter �n c�ntarea de fluier". Dar să zicem că scriitorul şi-a iubit at�t de mult consătenii �nc�t le-a mai atribuit şi calităţi pe care nu le au. Merită ei, oare, iubirea lui? Eu aş spune că nu, pentru că nu fac nimic pentru readucerea lui �n actualitate. Casa de la S�rbi e tristă, comisia de cultură a Consiliului Local Vlăsineşti nu-şi mai aminteşte de el, la "Scriitori pe meleaguri natale" nu mai este chemat. De ce? Dumitru Corbea are ceva păcate, oricum nu mai multe ca alţii, dar are şi lucruri bune lăsate şi chiar de povestit. Am trecut acum c�teva