Mihai Bejanariu apartine acelei spete de artisti care isi asuma fara complexe conditia supravietuirii lor din prea plinul visarii si indraznelii poetice si, deopotriva, din niciodata indestulatoarea plamada materiala menita sa le intrupeze cu adevarat inaltimea si puritatea idealurilor estetice si creative. Ma gandesc acum ca, din aceasta oropsita ginta artistica ar putea face parte si Petre Grajdeanu, de la Constanta, si Dan Gavris, si Titi Ceara; chiar si Napoleon Tiron, Al. Ciutureanu, si Gh. Zarnescu, intr-o formula identitara eufemistic denumita "a tendintelor poveriste sau minimaliste" din arta noastra contemporana.
Adica, altfel spus, a performarii artistice din mai nimic. Dar cu o investitie de pasiune si de frenezie imaginativa ce sfideaza orice handicap material! In astfel de conditionari restrictive rezida, insa, insolitul si spectaculozitatea performantelor creative ale acestor exponenti fara voie ai "artelor povera". Nu intamplator, cei mai multi apartin genurilor costisitoare: sculptura, tapiseria, artele focului...
Recent, la Galeria de Arta "Ion Frunzetti", a Filialei UAP Bacau, Mihai Bejanariu si-a etalat, intr-un discurs expozitional pe cat de concentrat, pe atat de coerent, de unitar si de expresiv, totodata, in substanta lui simbolica si semnificativa, lucrarile ultimei perioade de creatie, marcandu-si astfel trei decenii de prezenta neintrerupta in agora contemporana a artelor.
Dupa evenimentul evocat mai sus, desfasurat cu putin inaintea sarbatorilor de iarna, sculptorul bacauan avea sa primeasca premiul pentru sculptura al Bienalei "Lascar Vorel" de la Piatra Neamt, intr-o importanta confruntare artistica de anvergura nationala, la care au participat nu mai putin de 450 de creatori din toate generatiile. A fost cea dintai certificare oficiala a meritelor si originalitatii stradaniilor creative ale acestui artist, sav
