Bancile spaniole, afectate de turbulentele de pe pietele financiare mondiale, se lupta pentru a atrage economiile spaniolilor in incercarea de a-si reface lichiditatiile.
In apropierea arenei pentru luptele de tauri din Madrid, un alt fel de batalie se contureaza, scrie Bloomberg. Prin anunturile afisate, agentia locala a La Caixa, cea mai mare banca de economii a Spaniei, incearca sa-i atraga pe cei care doresc sa deschida un depozit de economii cu o rata a dobanzii de 8% in prima luna. La un bloc departare, si alte banci ofera dobanzi atractive, cat si alte stimulente.
Scene similare au loc in intreaga Spanie, unde bancile se bat pe depozite pentru a-si finanta activitatea de creditare in conditiile in care criza globala a pietelor de credit le-a taiat accesul la pietele de obligatiuni. Pe fondul competitiei pentru fonduri, rata medie a dobanzii la depozitele pe trei sau mai multe luni a urcat pana la 5,03%, comparativ cu o medie de 3,64% in zona euro, conform datelor bancii centrale spaniole si europene.
"Isi doresc cu disperare banii populatiei, este clar", spune Luis Duran, broker.
Bancile spaniole si-au majorat activitatile de creditare de trei ori mai rapid decat depozitele in ultimul deceniu pentru a finanta o crestere a sectorului constructiilor care a impins rata de crestere a economiei tarii peste cea a regiunii euro.
Astfel, bancile au fost obligate sa se bazeze pe finantarea din obligatiuni.
"Acestea sunt conditiile potrivite pentru declansarea unui razboi al depozitelor", a declarat Inigi Lecubarri din cadrul PCE Investors din Londra.
Raportul credite/depozite a urcat pana la 173% de la 122% cu un deceniu in urma, conform unui raport al bancii americane
JP Morgan Chase. Raportul mediu credite/depozite in cazul bancilor europene este de 123%.
Nicio institutie financiara spaniola nu a m