Elevii Liceului Johannes Honterus au fost evacuaţi, ieri, în urma unui mic incendiu izbucnit în jurul orelor 11.00, într-unul dintre grupurile sanitare ale unităţii de învăţământ. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar conducerea liceului, alături de doi elevi, a intervenit la timp şi a împiedicat flăcările să se extindă. Focul a pornit de la un coş de gunoi în care, din câte se pare, a fost aruncată o ţigară aprinsă. Pentru că în coş se afla multă hârtie, aceasta a ars imediat, iar flăcările au cuprins şi un perete din lemn situat între două cabine. Imediat, elevii au fost evacuaţi, iar directorul unităţii de învăţământ, profesorul Helmut Wagner (foto medalion), şi doi liceeni s-au folosit de hidrant şi au reuşit să stingă focul. Şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale însă, din fericire, nu a mai fost necesară intervenţia pompierilor, iar cursurile au fost reluate în cel mai scurt timp. Elevii Liceului Johannes Honterus au fost evacuaţi, ieri, în urma unui mic incendiu izbucnit în jurul orelor 11.00, într-unul dintre grupurile sanitare ale unităţii de învăţământ. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar conducerea liceului, alături de doi elevi, a intervenit la timp şi a împiedicat flăcările să se extindă. Focul a pornit de la un coş de gunoi în care, din câte se pare, a fost aruncată o ţigară aprinsă. Pentru că în coş se afla multă hârtie, aceasta a ars imediat, iar flăcările au cuprins şi un perete din lemn situat între două cabine. Imediat, elevii au fost evacuaţi, iar directorul unităţii de învăţământ, profesorul Helmut Wagner (foto medalion), şi doi liceeni s-au folosit de hidrant şi au reuşit să stingă focul. Şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale însă, din fericire, nu a mai fost necesară intervenţia pompierilor