În ultima săptămână a lui ianuarie a avut loc la Bucureşti, în amfiteatrul "Ion Heliade Rădulescu" al Academiei Române, lansarea cărţii Hamus. O antologie de poezie balcanică.
Editat la Atena, în româneşte, de către asociaţia non-profit "Prietenii Revistei Anti", masivul şi frumosul volum este destinat să apară în toate limbile şi să fie distribuit în toate ţările din zonă (până în prezent circulă în albaneză, bulgară, greacă şi română), ca o carte de referinţă pentru cei ce doresc să cunoască canonul poetic modern din ţările noastre. Cât despre "profilurile" locale ale acestui canon, ele au fost trasate de colectivele naţionale de redacţie, pe ţări, care au asigurat selecţia poeţilor antologaţi şi cadrul istorico-literar al prezentării lor.
Nădăjduiesc că acest eveniment editorial îşi va avea ecoul cuvenit în presa culturală din ţara noastră. De aceea nu mă voi extinde asupra conţinutului general al lucrării, ci, ca unul care am făcut parte din colectivul românesc şi întâmplarea a făcut să am un cuvânt mai greu de spus în definitivarea setului corespunzător României, vreau să ies în întâmpinarea eventualelor critici, pe care, pe de altă parte, le-aş dori cât mai multe şi mai substanţiale.
*
După cum se ştie, o antologie nu poate mulţumi pe toată lumea, ba, pe cei mai mulţi, îi nemulţumeşte. Şi aceasta pentru că, după cum se ştie de asemenea, nu poate exista o antologie obiectivă: prin forţa lucrurilor ea reflectă preferinţele sau viziunea antologatorului asupra "obiectului" antologat. Existenţa unui board, tream, "consiliu de înţelepţi" (sau specialişti) etc. nu constituie nici pe departe garanţia unei mai mari obiectivităţi. Dimpotrivă: rezultatul va fi o sumă de subiectivităţi divergente, aproape imposibil de sintetizat coerent. Vorba unei vechi butade: "Ce e o cămilă?" "Un cal cofecţionat de o echipă".
Secţiunea rezervată Român
