Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac armat la Universitatea din Illionois

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 februarie 2008 ·

Cinci persoane au fost ucise în urma unui atac cu armă la Universitatea din Illinois, Statele Unite.

"O persoană îmbrăcată în negru a apărut din spatele unui paravan şi a deschis focul cu o puşcă automată", a declarat pentru AP unul dintre martorii atacului.

Alte 18 persoane au fost grav rănite, iar după câteva secunde de foc continuu, atacatorul s-a sinucis în faţa studenţilor îngroziţi.

"Am fost informat ca totul a durat mai puţin de două minute", a declarat şeful Poliţiei Universitare, Donald Grady.

Potrivit spuselor martorilor, atacatorul este de rasă albă şi nu este student al Universităţii din Illinois.

Un oficial al spitalului din oraşul DeKalb a declarat că 17 persoane au ajuns la spitalul comunitar Kishwaukee, majoritatea în stare foarte gravă.

În ultimele şapte zile, patru atacuri armate au avut loc în instituţiile de învătământ din Statele Unite.

Însă cel mai tragic atac a avut loc la 18 aprilie 2007, când un student de origine asiatică a a omorât 33 de persoane într-o universitate din statul american Virginia. Printre victime s-a aflat şi profesorul român Liviu Librescu.

04.15

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul al României, vizat de un mandat european de arestare, a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel din Paris

HotNews acum 29 minute
Paul-Philippe al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autoritățile de la București, care cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost lăsat în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, relatea

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum o ora
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Un Paşte cu lumina aprinsă! NU există risc de black-out în România, în condiţiile actuale!

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declară miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale şi că Va trebui să gestionăm foarte atent echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvenţă şi tensiune atât în reţeaua electrică

A fost stabilit MOTIVUL morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Ce spune Poliția chineză despre acest caz

Gandul acum 37 minute
Poliția chineză a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că, în urma investigațiilor, s-a stabilit că fotbalistul Aaron Boupendza a căzut în mod accidental de la etajul 11 și că nu este vorba despre o sinucidere sau crimă, fiind „exclusă

Universitatea din Bucureşti solicită candidaţilor la Preşedinţie să semneze o Declaraţie în 8 puncte prin care vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la UE şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu SUA

News.ro acum o ora
Universitatea din Bucureşti lansează un „Apel pentru o Românie democratică şi euroatlantică”, solicitând candidaţilor la Preşedinţie să semneze, în anticamera Balconului Universităţii, o Declaraţie prin care să se angajeze, printre altele, că: vor a

Baza de la Kogălniceanu se va transforma într-un „hub strategic regional pentru NATO”. Acordurile România-SUA sunt adaptate permanent, spun surse din Apărare

HotNews acum 2 ore
Toate acordurile dintre București și Washington, inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România, sunt în vigoare, sunt respectate și sunt adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au declarat surse din

Galaţi: Bărbat care intenţiona să se arunce de pe un viaduct, salvat în ultima clipă

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 42 de ani din municipiul Galaţi care intenţiona să se arunce de pe un viaduct a fost salvat în ultima clipă de către patru poliţişti. Aceştia l-au asigurat provizoriu cu chingi improvizate, iar un echipaj ISU a reuşit să taie gardul de

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 5 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

9°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

16°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°