Studenti din ultimul an ai sectiei de pictura de la UNARTE, clasa Profesor Catalin Balescu, prezinta zilele acestea o deosebit de incitanta expozitie unde toate lucrarile au ca subiect filmul antologic al lui Bunuel, realizat cu sprijinul scenaristic si scenografic al lui Dali, Cainele andaluz. Daca raportarea la pictura ramane o coordonata constanta a imaginii de film, si pictura poate investiga, re-transla in bidimensionalitatea panzelor, estetica vizuala a peliculei de celuloid. Dar nu este vorba de o investigare formala, ludica sau optica, ci de un reflexiv exercitiu cultural, unde continutul, alaturi de expresie, este gandit sa aiba cel mai mare impact. O nota si despre designul expozitiei in sine: alaturi de expunerea fluida, clara, ca un continuum, a imaginilor predominant alb-negru-gri, cu rare insertii de ocruri, adesea imagini-flash ale filmului, artistii au tinut sa aduca in expozitie si "modelul", intr-o reverenta fata de magistrala sursa de inspiratie.
In cartea sa Scurta istorie a umbrei, Victor Ieronim Stoichita aminteste de acel "uncanny" nelinistitor, enigmatic, subiacent lucrurilor si fiintelor in imagistica suprarealista. Enigma si straniul sunt alese si de Ilinca Strungaru in portretul de femeie al carei intreg cap este ochiul mare, negru, tema cea mai celebra a filmului. Ecaterina Scorus reuseste sa reflecteze parca mai curand asupra luminozitatii proprii acelor filme mute (cum a fost la origine si Cainele andaluz) in alb si negru, asupra corporalitatii lor bizare, declamative printr-o tehnica picturala fluida, fina care reuseste sa elibereze imaginea de orice conotatii funebre. Ea rupe registrul bi-cromatic cu insertii de ocru cald. Daca spatialitatea e dezvoltata de unele dintre lucrari, pentru Catalin Radu imaginea devine simpla linie de grafic; ca intr-o electrocardiograma, conectarea la un aparat ar fi cea care inregistreaza, mecan
