Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu are la activ 18 ani de activitate politică, în care s-a aflat, mai mereu, în opoziţie. Sursa: Caricatură: Terente
Antonescu a anunţat săptămâna aceasta că este gata să candideze la fotoliul de preşedinte al României, dacă PNL i-o va cere.
„Este inacceptabil ca lui Băsescu să nu i se poată opune cineva“, a spus Antonescu, joi seara, la Antena 3. „Este o luptă a lui Băsescu, în care Tăriceanu s-a nimerit în postura de premier. Primul-ministru nu a dorit această luptă şi nici nu o duce, într-un anumit sens“, a spus Antonescu. Declaraţia este semnificativă pentru poziţionarea sa: anti-Băsescu, dar cu distanţări repetate de Tăriceanu.
Traseu liberal
Încă de la debutul în politică, Antonescu a mers pe contrasens. În anii ’90 a părăsit PNL, nemulţumit de politica lui Radu Câmpeanu, şi a ajuns la Partidul Alianţei Civice (PAC). A devenit unul dintre contestatarii lui Nicolae Manolescu şi ajuns în PL ’93, formaţiune condusă de Dinu Patriciu. S-a despărţit şi de acesta în 1995, dezamăgit că partidul a părăsit Convenţia, şi a revenit în PNL.
În scurt timp, a devenit una dintre figurile centrale ale PNL, în calitatea sa de vicepreşedinte şi de ministru al tineretului şi sportului în guvernul pe care Convenţia Democrată l-a format cu USD şi UDMR. Pregătirea alegerilor din 2000 l-a găsit din nou în minoritate în partid, opunându-se zadarnic planurilor lui Valeriu Stoica de părăsire a Convenţiei. Tot fără rezultat s-a opus şi dorinţei lui Stoica, de a semna un protocol cu PSD. Venirea lui Stolojan în fruntea PNL (2002) înseamnă şi reculul său, pierzând funcţia de vicepreşedinte. Stolojan nu-i mai vrea în conducerea centrală a PNL pe Antonescu şi pe Ludovic Orban, nemulţumit că aceştia „stau acolo în spate şi fac mereu glume, râzând în timpul şedinţ elor“. Percepţia lui Stolojan asup