Scriitorul, care ar fi împlinit în această lună 100 de ani, a fost arestat pentru „pornografie“. Sursa: Ion Cucu
Invectivele“ legendarului Geo Bogza, cuprinse în volumele de tinereţe „Poemul invectivă“ şi „Jurnal de sex“, au răsunat din nou, sub cupola Muzeului Naţional al Literaturii Române, la peste 75 de ani de când au fost puse pe hârtie şi la 15 ani de la dispariţia fizică a autorului.
În anii ’30, ele i-au adus scriitorului mai multe arestări, sub acuzaţia de „pornografie“: Bogza a fost „oaspetele“ Închisorii Văcăreşti de trei ori, în anii 1930, 1933 şi 1937. Printre cei care i-au denunţat „imoralismul“, chiar de la tribuna Academiei, cerând acuzarea sa, se numără „iluştrii“ Nicolae Iorga, Octavian Goga şi Brătescu-Voineşti. În apărarea sa, Bogza scria: „Cartea mea nu este sub nicio formă pornografie, dar este un atentat de un milion de ori mai periculos împotriva ordinei şi a liniştii confortabile a lumii“.
„Moştenirea“ lui Bogza
Poemele lui Bogza au fost rostite de Eusebiu Ştefănescu. În aceeaşi zi, viaţa şi opera scriitorului au fost omagiate şi în Aula Academiei Române, al cărei membru scriitorul a devenit încă de la vârsta de 40 de ani. Evocarea a fost însoţită şi de vernisajul unei expoziţii inedite, care poate fi vizitată timp de o lună întreagă (până pe 12 martie) în Rotonda Muzeului Literaturii.
Expoziţia cuprinde fotografii, obiecte, documente (scrisori, manuscrise, ediţii princeps, cărţi primite cu autograf, tăieturi din ziare) legate de Geo Bogza, dar şi de alte nume mari ale avangardei interbelice (Max Blecher, Victor Brauner, Ilarie Voronca ş.a.) „Deţin un lot masiv de corespondenţă şi manuscrise ale lui Bogza nevăzute decât de mine şi încă 1-2 persoane. Când aceste documente vor fi publicate, Geo Bogza va deveni numărul 1 în avangarda românească“, a dezvăluit Nicolae Tzone, preşedin