Evenimentul are loc astăzi, în complexul turistic "Cetate" din staţiunea Băile Balvanyos Festivalul, aflat la cea de-a treia ediţie, va avea participanţi din România, Ungaria, Austria şi Evenimentul are loc astăzi, în complexul turistic "Cetate" din staţiunea Băile Balvanyos
Festivalul, aflat la cea de-a treia ediţie, va avea participanţi din România, Ungaria, Austria şi Moldova.
Potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Daragus Attila, acest eveniment inedit a fost organizat pentru păstrarea ritualurilor legate de tăierea porcului, precum şi pentru prezentarea şi promovarea tradiţiilor gastronomice de iarnă. La eveniment şi-au anunţat participarea echipe din ţară, dar şi din Ungaria, Austria, Moldova şi Slovacia.
Porcii vor fi sacrificaţi tradiţional dar şi după norma UE
Porcii nu mai mari de 100‑130 kg, cumpăraţi de la ţăranii din comună, vor fi lăsaţi liberi pentru ca echipele să-i prindă. Sacrificarea se face tradiţional sau conform normelor UE, după care vor fi pârjoliţi, tranşaţi, iar carnea va fi lăsată pe seama bucătarilor pentru prepararea cârnaţilor, a tobei, caltaboşilor, slăninei şi a jumărilor. Un farmec aparte la pomana porcului îl are ţuica fiartă, servită în unghii de porc sterilizate, sau vinul fiert.
Echipele trebuie să prezinte trei feluri tradiţionale, specifice pentru zona din care provin, care vor fi evaluate de un juriu format din bucătari, reprezentanţi ai revistelor de specialitate şi specialişti în gastronomie. După ce competiţia se termină, toată suflarea comunei şi turiştii prezenţi sunt invitaţi la masă, pentru a se bucura de bucatele alese.