Inmatricularile de autoturisme noi in Europa (Uniunea Europeana plus tarile EFTA) au scazut cu 0,3 procente in ianuarie 2008 comparativ cu luna ianuarie 2007, insa, noile state membre UE inregistreaza in continuare un trend pozitiv, potrivit cifrelor publicate, vineri, de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), informeaza Reuters. "Pentru a patra luna consecutiva, noile state membre UE au inregistrat o crestere de peste 10 procente a inmatricularilor de autoturisme noi. In cifre absolute, principalele patru piete sunt Romania, Polonia, Ungaria si Cehia", explica ACEA. In ianuarie 2008 cea mai dinamica piata a fost Lituania, cu o crestere de 55,2 procente, urmata de Slovacia, 36,6 procente, Romania, 34,5 procente, si Polonia cu o crestere de 24,6 procente. In cazul Poloniei si Romaniei, cele mai mari state din randul noilor membrii UE, numarul autoturismelor noi inmatriculate in luna ianuarie 2008 se apropie de 30.000 de unitati. In cazul Romaniei, in luna ianuarie 2008 au fost inmatriculate 29.495 autoturisme noi, in crestere cu 34,5 procente fata de 21.931 de unitati in luna ianuarie 2007. In schimb, in cazul marilor state membre UE, doar Germania a inregistrat in luna ianuarie 2008 o crestere a inmatricularilor de autoturisme noi in raport cu luna ianuarie 2007. In prima luna a acestui an numarul de autoturisme noi inmatriculate in Germania a crescut cu 10,5 procente fata de luna ianuarie 2007. Desi cifrele inregistrate in luna ianuarie 2007 au avut de suferit de pe urma majorarii TVA-ului de la 16 la 19 procente, in luna ianuarie 2008 Germania a inregistrat cel de al doilea volum de inmatriculari din ultimii cinci ani (220.742 unitati). Toate celelalte mari piete din UE, Marea Britanie, Franta, Italia si Spania, au inregistrat o diminuare a numarului de inmatriculari, cea mai mare scadere, 12,7 procente, fiind inregistrata in Spania. In randul con