Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar 90.000!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 16 februarie 2008 ·

Deşi a primit 200.000 de euro de la buget, FRT a cheltuit pentru Cupa Davis mai puţin de jumătate!

Scandalul banilor de la Cupa Davis a continuat şi la conferinţa de presă pe care FRT a organizat-o ieri. Cheltuielile pentru întîlnirea dintre România şi Franţa de la Sibiu s-au ridicat la 324.000 de euro, aşa cum au afirmat oficialii federaţiei, din care însă doar pentru 90.000 de euro există facturi. Un bilanţ final nu a fost încă definitivat.

Pierduţi în birocraţie

Procedura pe care Dumitru Hărădau a invocat-o cuprinde următorii paşi: actele trebuie să treacă prin contabilitatea FRT, apoi se vor duce la ANS şi după aceea se va face şi un audit. Directorul general a ţinut să precizeze că banii care erau specificaţi în devizul estimativ şi care au fost acordaţi printr-o hotărîre de Guvern au fost din bugetul pe 2008 al federaţiei. Diferenţa care va rezulta în urma decontului se va întoarce la tenis, susţine Hărădău, însă acest lucru va fi posibil doar printr-o hotărîre a ANS, fiindcă banii au fost deblocaţi de la buget cu o destinaţie clară. "Este adevărat ca a fost aprobată, prin Hotărîre de Guvern, suma de două sute de mii de euro pentru organizarea întîlnirii de Cupă Davis România-Franţa, dar noi nu am avut efectiv aceşti bani. Ei existau, ştiam că îi vom primi, pe baza unor facturi de decont, dar nu-i aveam propriu-zis", a spus Mircea Pascu, fostul preşedinte al FRF şi al clubului de fotbal Rapid, care s-a prezentat drept "consilier în cadrul federaţiei de tenis". Pascu a intervenit pentru a-l sprijini pe Hărădău, cînd acesta a intrat în pană de argumente.

O mare parte din cei 324.000 de euro a fost furnizată de către Aurel Munteanu. Directorul general al FRT nu ştia ieri dacă banii pe care i-a pus Munteanu la organizarea întînirii de la Sibiu i-au fost daţi sau nu sibianului din bugetul FRT, însă omul de afaceri anunţase de s

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 48 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 42 minute
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°