- Diverse - nr. 33 / 16 Februarie, 2008 Asculta mereu atent, fara ostentatie, inghetand, in acelasi timp, in gand niste superlative pe care vrea sa le adreseze cuiva. Insa, intr-un coltisor al inimii sale, i se contureaza un sentiment de admiratie, pentru tot ceea ce tine de viata noastra cea de toate zilele. Deseori isi joaca, abia perceptibil, umerii frematand, corpul i se unduie, iar expresia fetei i se modifica sub impulsul ecourilor interioare. Uneori intoarce capul ca pentru filmare, ochii ii raspandesc straluciri de artificii si buzele sale umede insinueaza suferintele placerilor tarzii. Nu si-a reprosat niciodata ca a urmat scrisul si jurnalistica. Si-a spus in gand cu siguranta, cu un aer profetic:"Gazetaria cere timp, meditatie si mai a ales concentrare. Directie mai plina de amaraciuni si maracini nu exista. Satisfactiile vin tarziu, atunci cand poate esti aproape epuizat". Cristian Tudor Popescu a perseverat in viata si jurnalism atunci cand trebuia. Pentru el, lumea e un spectacol, ce te hraneste cu de toate. Acolo unde apare, ochii-i sunt invaluiti de un abur usor, isi umezeste din cand in cand buzele, iar dintii albi ii sclipesc. Tristetea sa e mereu aparenta si ai impresia ca trece printr-o depresiune nervoasa. Alaturi de altii, incearca sa adune totul, ca din fragmente de meteoriti... Considera ca are o meserie frumoasa si palpitanta. Cand vine la televiziune, vrea sa traiasca ceva neobisnuit. Si, intai de toate, vrea sa vorbeasca foarte mult. Doreste sa aiba surpriza unor replici eclatante... Cauta in inevitabilele discursuri, sa ajunga acolo unde isi doreste. Presimte ca fiecare fapt e retrairea unei amintiri. Justitiar, nu isi murdareste nicicand blazonul indiferent de cine-i este adversarul. Nemarturisite, gandurile sale sunt ca trebuia sa atraga in sine o provocare... Intr-un fel sau altul Cristian Tudor Popescu propune tot timpul, analizeaza,