SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnul Porumbescu a murit în somn, fără să fi suferit vreodată de ceva. Culmea e că, exact cu o săptămână înainte de a se întâmpla nenorocirea , îşi făcuse toate analizele, care-i ieşiseră perfecte. Ce ciudat – s-a mirat medicul legist care l-a
autopsiat – dar omul ăsta ar fi trebuit să trăiască o sută de ani. Zău dacă înţeleg de ce a mierlit-o!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnul Porumbescu a murit în somn, fără să fi suferit vreodată de ceva. Culmea e că, exact cu o săptămână înainte de a se întâmpla nenorocirea , îşi făcuse toate analizele, care-i ieşiseră perfecte. Ce ciudat – s-a mirat medicul legist care l-a
autopsiat – dar omul ăsta ar fi trebuit să trăiască o sută de ani. Zău dacă înţeleg de ce a mierlit-o!
Domnul Porumbescu ieşise la pensie de două zile, deşi ar fi fost încă bun de muncă. Legea însă e lege. Domnul Porumbescu a murit aşadar la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, dar plăcerea de a pleca la servici i-a murit înainte de a împlini treizeci şi patru. Nu că şi-ar fi blestemat zilele, pentru că făcea muncă de birou şi că de altceva nu era în stare. Treaba s-a petrecut într-o miercuri. Marţi s-a dus la birou şi s-a simţit bine cu hârtiile lui, iar în noaptea de marţi spre miercuri plăcerea de a pleca zilnic la lucru a făcut un atac şi, gata, treizeci de ani după asta i-a fost egal dacă avea o slujbă sau nu avea, dacă era lăudat sau criticat, dacă era uitat la avansări şi la prime.
Pe urmă, înainte de a împlini patruzeci de ani, i-a murit curiozitatea. Poţi trăi şi fără a dori să ştii ce se petrece în lume, în oraş sau în jurul tău. Oamenii cred că sentimentele şi trăirile ne sunt date pentru toată viaţa. Poţi pierde o parte din ele prematur, exact cum pierzi un rinichi sau un plămân. Aţi văzut câţi tineri merg ca nişte bătrâni, cu privirea-n pământ, târându-