Purtau cu mândrie uniforma de şcolar, dar şi şapca, în vreme ce fetele îşi etalau gulerele imaculate, scrobite, brodate neasemuit, căci aşa era „scris“ să se întâmple. Erau învăţăceii de ieri.Îi cunoaşteai după uniformă, dar şi după atitudinea pe care o afişau atunci când purtau asemenea ţinute. Erau tinerii învăţăcei de ieri, printre ei, marele actor şi incorigibilul boem de mai târziu Manu Nedeianu, A. de Herz, ajuns director al Teatrului Naţional, fraţii familiei Bobescu, „muzicieni din tată în fiu“, sau Jean Negulescu, olteanul care a cucerit Hollywoodul. Amintirile lor din anii în care cu mândrie purtau uniforma vin să ne vorbească din paginile manuscrisului semnat de Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu, „Craiova, mon amour“: „Elevul Jean Negulescu a purtat cu mândrie uniforma Colegiului «Carol I» şi şi-a preţuit neţărmuit dascălii: I. Niculescu Nache, Elie Georgescu, C.D. Fortunescu, Vasile Mihăilescu, Nicolae Balaban, Tudorică Ştefănescu, Vasile Tutureanu, Mihail Stăureanu, dar mai ales pe Grigore Untu. Pe acesta din urmă, Ţâru Negulescu, cum îi spuneau colegii, l-a urmat în toate îndemnurile şi învăţăturile într-ale desenului. Aşa se face că, pe când era şcolar în cursul inferior al Colegiului şi împlinea îndatorirea de cercetaş pe frontul din Moldova, jurând «să moară pentru patrie», a avut prilejul să asiste la un concert al lui George Enescu dat în beneficiul combatanţilor, refugiaţilor, orfanilor şi văduvelor de război: «Sunetele viorii lui răscoleu sufletele» - îşi aminteşte Jean Negulescu în cartea de memorii «Drum printre stele». «Odată, în timp ce îl ascultam, i-am schiţat silueta pe o foaie de hârtie. Desenul meu încadrat într-o simplă ramă neagră avea să aibă onoarea de a fi expus în vitrina unei librării. Ceasuri în şir am patrulat prin faţa ei, ca să pot trage cu urechea la comentariile măgulitoare ale trecătorilor. Într-o bună zi, des