Cind iti fagaduieste ceva un politician (si, mai ales, in anii electorali), nu crede ochilor si urechilor! Fugi! Fugi unde vezi cu ochii, fara sa te mai uiti indarat! Vorba politicianului e dulce ca mierea pe dinafara, dar pe dinauntru amara ca veninul. Politicianul are orbite de aspida, coada de vasilisc si resurse de minciuna nebanuite. Politicianul insala, asa cum duce pocalul cu nectar* la buze, in trapeza Mitropoliei, si mina adunata la frunte, in fata lui sveti Neculai, ca sa-si faca semnul crucii, chipurile. Politicianul nu e o faptura adevarata, ca scaunul patriarhal, bujia sau guma de mestecat. Senzatia de zadarnicie, in legatura cu folosul articolelor de gazeta, e veche deja. Am constatat nesmintit ca dupa orice proclamatie de triumf urmeaza dezamagirea. Daca in articolul de gazeta iti pui, in primul rind, indignarea si verva polemica, adaogi, cu toate acestea, si un strop de speranta, sa aiba parfum. Si oricit de sceptic ai fi prin natura, in compozitia fapturii tale intra - mai mic decit grauntele de mustar - si un dram de credinta. Daca ar fi cit grauntele, ai muta Primaria (cu tot cu consilieri) de la locul ei. Din pacate, credinta noastra e erodata de scepticism. Si cum sa nu fie astfel? Scrii exaltat despre casa Xenopol (cladirea din strada Vasile Conta) si chiar crezi ca edilii au gasit o solutie. Cocheta cladire a apartinut unui mare istoric (primul istoric al romanilor, cum a scris intr-un rind E. Lovinescu) si legendarei poete Riria (care se intimpla sa-i fie si nevasta legiuita). Istoricul Xenopol a construit un monument istoriografic, valabil si azi. Poeta, in schimb, nu a reusit decit versuri chinuite, de un umor nebun, din care mi s-a intiparit in memorie doar unul, in ritmica versurilor din folclor: "Foaie verde petroleu". N-am aflat pina astazi ce inseamna sau este numitul "petroleu". Trag nadejde ca, odata si odata, ma va lumina cineva mai