LOCUINTA. Gara in care traieste satul Vadu Rosu ZGOMOT. Cand trece Expresul parca ar alerga o turma de bivoli salbatici Doi pe un peron. Nea Vasile Gusman si nepoata sa Diana, mezina comunitatii Inedit. Gara din Vadu Rosu, un important nod de cale ferata in urma cu mai bine de 40 de ani, a devenit locuinta sociala pentru doua duzini de romani nevoiasi

Razvan Mateescu

Asemenea altor asezari infiintate in jurul unor obiective "strategice" in vremurile trecute si falimentare din punct de vedere administrativ? in anii de dupa Revolutie si micuta localitate Vadu Rosu si-a pierdut identitatea trecand in administratia comunei invecinate, Maerus. Singura cladire ramasa in picioare este gara, facuta, din piatra, de nemti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Acestia ar fi fost interesati de o mina de uraniu situata in apropiere. De cativa ani, constructiei i-a fost schimbata destinatia, fiind repartizata unor sateni saraci drept locuinta sociala. 20 de persoane domiciliaza aici intr-un spatiu care altadata vuia de larma navetistilor CFR. Chiar si astazi, cele cinci trenuri personale care merg spre Teius opresc constiincioase in Halta Vadu Rosu. Bilete n-ai de unde sa iei, pentru ca in ghiseu, tanti Viorica si-a organizat frumos camara de provizii. Seful de "bloc" si veteranul obstei este sotul ei, nea Vasile Gusman, de 77 de ani, singurul care isi mai aminteste de anii de glorie ai satului. Legatura lui cu drumul de fier este clara: in tinerete omul a fost aici franar, acar, manevrant si magazioner. Sufrageria familiei se afla in fosta "sala a releelor", iar dormitorul conjugal in "biroul de miscare". Din fosta "sala de asteptare", devenita bucatarie, razbate un miros dulceag de tocana. Cand trece Expresul se scutura pamantul, de parca ar fi jucat in copite de o turma de bivoli sa