"3 ianuarie 1979: După-amiază. Vreau să intru în casă. Mă grăbesc. Nu-mi răspunde nimeni la sonerie. Elena, Andrei şi taică-meu cumpără, în oraş, haine noi pentru Andrei. S-a lungit mult băiatul meu. Hainele de acum o lună îi sunt scurte..."
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri
3 ianuarie 1979
După-amiază. Vreau să intru în casă. Mă grăbesc. Nu-mi răspunde nimeni la sonerie. Elena, Andrei şi taică-meu cumpără, în oraş, haine noi pentru Andrei. S-a lungit mult băiatul meu. Hainele de acum o lună îi sunt scurte.
Forţez cu piciorul, cu talpa, poarta curţii. Mi se urcă sângele-n cap. De fapt, n-am chef de acest drum. Mi se pare inutil. Plec doar pentru că îl iubesc nebuneşte pe acest puşti de 9 ani şi jumătate care în ziua de 4 octombrie 1978, revenind la mine, mi-a schimbat viaţa. Probabil că multe erori, multe acte eroice, multe trădări şi multe gesturi de caracter pleacă de la dragostea faţă de copii. Ceea ce mi se pare inflexibil în mine nu mai e inflexibil. A venit Andrei înapoi la tatăl său, acesta nici nu-şi mai aminteşte promisiunea că nu va pleca în străinătate câtă vreme e la “Flacăra”.
El vrea totul, repede, repede. Eu n-am vrut? La fel eram. Dar ţintele erau altele. Mici şi înnebunitoare. Eu visam să ajung cu tata la moară, în capul satului. El vrea Austria iarna. Pot să i-o ofer. Pot, cu toată sărăcia copilăriei mele. Şi cu forţa a ce m-a ajutat neamul meu să fiu. Pot.
După-amiaza mi-e groaznică. Mă doare capul. Dar surâd spre delirul lui Andrei, care vine fericit şi-mi spune că are haine noi şi că ne-au mai rămas ore puţine până la plecare.
– Austria!, strigă. Auustriaaa!
Vorbeşte cu surioara lui mai mare, Ioana, la telefon. Până de curând el i-a fost supus. A
