Un distins istoric de artă, specialist în falsuri, mi-a spus cândva povestea legendarului olandez van Meegeren, ale cărui “autentice‘‘ tablouri, semnate de Vermeer din Delft, au înşelat o lume întreagă. Un distins istoric de artă, specialist în falsuri, mi-a spus cândva povestea legendarului olandez van Meegeren, ale cărui “autentice‘‘ tablouri, semnate de Vermeer din Delft, au înşelat o lume întreagă. Falsificatorul a trăit câţiva ani de huzur, dar şi-a terminat cariera în puşcărie, unde s-a şi prăpădit. A rămas să ocupe un loc important (nu se poate spune un loc de cinste) în scurta listă a marilor falsificatori, alături de Giovanni Bastianini, Elmyr de Hory, Zhang Daqian.

În ultimele luni a fost descoperit un candidat important la primul loc pe lista pomenită. Se numeşte Shaun Greenhalgh, are 46 de ani, nu şi-a terminat liceul şi locuia împreună cu părinţii, Olive, 83 de ani şi George, 84, cu care a colaborat. Casa lor este cel puţin modestă, mobilă veche, un televizor alb-negru, nu au computer, primescajutor social. Dar în contul lor bancar se răsfaţă mai bine de jumătate de milion de lire sterline, provenite din vânzarea operelor create de Shaun în magazia din grădină.

Seria succeselor sale comerciale s-a deschis în 1989 cu un vas de argint, care ar fi conţinut o relicvă, prezentat ca fiind din secolul 10, pentru care a primit modesta sumă de 100 de lire. Au urmat câteva picturi vândute cu sume la nivelul zecilor de mii. Prima “lovitură‘‘ a fost o sculptură atribuită lui Paul Gauguin, un faun de bronz care a ajuns la peste o sută de mii şi a fost expus până anul trecut într-un mare muzeu din Chicago.

Mici insuccese, un inel anglo-saxon de argint şi câteva acuarele mai puţin reuşite au precedat o placă decorativă de argint din epoca romană expusă, nici mai mult nici mai puţin decât la British Museum. Mai apoi câteva picturi