O poveste emoţionantă. Pe fundalul unei păduri, la capătul căreia veghează doar un nuc bătrân, două destine se întâlnesc, aparent, fără vreun motiv anume…
O poveste emoţionantă. Pe fundalul unei păduri, la capătul căreia veghează doar un nuc bătrân, două destine se întâlnesc, aparent, fără vreun motiv anume…
Piele şi cer. O dimensiune umană alături de una a… cerului. Dragoste şi război. Liniştea vieţii şi a morţii alături de vuietul războiului. O formă uriaşă a pământului văzut ca o groapă din care nu ai scăpare. Două personaje stranii –Ea buzunăreşte moartea, El se ocupă cu moartea, şi o scenă cutremurătoare: ea – firavă şi suavă, el – puternic şi de nedoborât, şi o situaţie de viaţă şi moarte: fiind rănit, bărbatul trebuie cusut cu aţă pe spatele plin de sânge. La început, ea ezită, nu este capabilă să vadă sânge, darămite să mai şi coasă pielea unui om. În asemena situaţii nu este loc de filosofie şi frică, ci de dorinţa de a-i salva viaţa. Şi o va face.
“Două fiinţe care se hrănesc cu moarte: un mercenar, o hoaţă de leşuri. Noapte. Război. Unul din războaiele în care viaţa unui om costă ceva mai mult decât o pâine, dar sigur este mai ieftină decât o sticlă de băutură. O întâlnire în pădurea devenită câmp de luptă. Iată elementele din care dramaturgul Dimitré Dinev desenează două destine. O oră devenită răscrucea vieţii…”, spune regizorul Dan Stoica.
După cum aţi ghicit, Tania Popa este hoaţa de leşuri. Ce găseşti în “buzunarele” unor morţi? Nu contează că este vorba despre bani, portofele sau medalioane, amintiri cu care pleci, dar care sigur nu-ţi mai sunt de folos. Pentru ea este o formă de supravieţuire. Soldatul, rănit în luptă (Cristian Iacob), o descoperă şi-i ameninţă viaţa pentru că e capabilă de un lucru atât de mârşav. Şi aşa începe totul…
Ea este fiinţa bătută de tatăl care îşi dorea un băiat.
