Marian Iancu a vorbit pentru prima oară despre campania de achiziţii din iarnă, stagiile de pregătire din Ungaria şi Cipru şi startul sezonului
- Domnule Iancu, cum se vede returul pentru Poli?
- Cred că vom avea o partidă foarte grea la Tîrgu Jiu, de 1X2. E primul meci, jucăm în deplasare, cu o echipă ce se zbate să evite retrogradarea şi care şi-a schimbat lotul foarte mult. Se poate întîmpla orice. Apoi, vom intra în linie dreaptă: Urziceni, Rapid, UTA, trei meciuri la care jucătorii vor trebui să cupleze la intensitate maximă.
- Este Poli mai puternică faţă de turul campionatului?
- Potenţialul echipei a crescut cu 30 la sută, dar toate echipele s-au întărit.
- Care dintre contracandidate credeţi că s-a întărit cel mai mult?
- Toate, direct proporţional, absolut toate. Nu este echipă care să nu fi adus un plus. E bine că am putut ţine şi noi pasul. Eforturile sînt majore, dar sperăm să merite, să ieşim în Europa, aşa cum ne-am propus.
- Pe ce loc o vedeţi pe Poli la final?
- Nu ştiu, tot ce îmi doresc e să-mi realizez obiectivele pe care mi le-am propus: să iasă echipa în Europa şi să consolidez acţionariatul, pentru ca Poli să o ia pe un drum bun, după care să îmi văd şi de drumul meu. Dacă îmi reuşesc obiectivele astea, mă gîndesc să renunţ la funcţia de preşedinte şi să rămîn doar acţionar.
"Jeg în fotbal"
- Vreţi să renunţaţi la funcţie chiar dacă se va realiza asocierea cu autorităţile?
- Da. Nu e vorba că aş pleca definitiv, dar mi-aş dori să vină altcineva ca preşedinte. Cineva care să stea zi de zi lîngă echipă. Eu sînt departe de Timişoara, am şi alte îndatoriri şi în plus, s-a văzut, nu sînt genul care să se abţină, nu am răbdarea să tac, să ascult toate bazaconiile, să văd cum sîntem discreditaţi. Nu suport asta! Am găsit în fotbal un jeg de nedescris, nu credeam că poat