Păuniţa Ionescu făcea furori în România cu vocea ei prin anii ’70. O voce uriaşă, o manieră interpretativă foarte apropiată de cea a solistelor afro-americane.
Păuniţa Ionescu făcea furori în România cu vocea ei prin anii ’70. O voce uriaşă, o manieră interpretativă foarte apropiată de cea a solistelor afro-americane. Putea cânta ore în şir. Primul gând este acela că imediat a fost cooptată de televiziune. “Nici gând”, se amuză ea copios. De ce? Avea fundul prea mare! În ’90 a plecat din România în Germania. Iar acolo fundul ei nu a mai contat. “În Occident nu te ajută nimeni, te ajuţi singur. Dar în momentul în care le-ai demonstrat că poţi să faci ceva, atunci vin. Vine şi presa, vine şi televiziunea, vin toţi. Dar întâi tu trebuie să le demonstrezi că îţi croieşti un drum singur. Acolo nu există pile. Talentul nu este singurul criteriu de a ajunge sus, îţi trebuie foarte multă minte, foarte multă diplomaţie, multă educaţie. Fără muncă degeaba ai talent. Nu trebuie să laşi talentul să se risipească. Trebuie să munceşti şi să faci ceva cu acest talent, cu acest dar pe care ţi-l dă Dumnezeu.” Fără să vrei şi fără nici o legătură cu declaraţiile admirabilei doamne, îţi vine în minte Brâncuşi. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas în ţară, la… mâna noastră? Marţi, 19 februarie, este ziua lui de naştere. Şi tot la 19 februarie, Jurnalul Naţional de duminică împlineşte doi ani. Se spune că până şi războaielor le e jenă să înceapă duminica, însă la 3 septembrie (duminica) 1939, Marea Britanie şi Franţa declarau război Germaniei. Dar să uităm de războaie şi să citim cu motoarele rulate la maxim, ce anulează metabolismul lent, despre oameni deosebiţi, minuni ale lumii, cărţi interesante, despre câte în lună şi în stele, pentru că, nu-i aşa, trebuie să începem săptămâna în forţă!
Păuniţa Ionescu făcea furori în România cu vocea ei prin anii ’70. O vo
