Kosovarii au binecuvântarea Americii şi a Occidentului. Greu de crezut că America şi UE s-ar fi lăsat intimidate de zburlirea Rusiei. Singura soluţie la îndemâna Rusiei ar fi fost un ajutor militar dat Belgradului în eventualitatea unei acţiuni în forţă

După victoria lui Boris Tadici la turul doi al prezidenţialelor din Serbia, preşedintele, premierul şi ministrul de Externe s-au grăbit să-i trimită telegrame de felicitare.

Aşa cere protocolul diplomatic.

În cazul autorităţilor de la Bucureşti, telegramele au avut o semnificaţie depăşind simplul exerciţiu de protocol diplomatic.

Deşi n-au spus-o explicit, preşedintele, premierul şi ministrul nostru de Externe au identificat în confruntarea electorală din Serbia o bătălie mai amplă, cea dintre Occident şi Rusia.

Asemenea imensei majorităţi a dătătorilor cu părerea din ziare şi de la televiziuni, ştabii României de azi au considerat că prin victoria lui Boris Tadici Rusia a fost înfrântă, în timp ce Occidentul a triumfat.

Aparenţele înclină a le da dreptate.

În campania electorală, Tomislav Nikolici s-a poziţionat a fi drept omul Rusiei. A susţinut opţiunea faţă de Moscova, şi nu faţă de Bruxelles, a făcut o vizită în Rusia, ba chiar a invocat şi o asociere, mai strânsă cu Puterea de la Răsărit.

Boris Tadici, adversarul său nu numai în campania electorală din 2008, dar şi în cea anterioară, a trecut drept omul Uniunii Europene.

S-ar putea crede astfel că Rusia era interesată în victoria lui Nikolici. S-ar putea crede, dând politicii o coloratură de telenovelă, că victoria lui Boris Tadici a stârnit lacrimi la Moscova, în conflict cu titlul unui film sovietic de succes.

Aşa să fie?

Duminică, 17 februarie 2008, Kosovo şi-a proclamat independenţa. Mai-marii de la Priştina nu sun