- Iaşiul anilor 80 -
Iaşiul este un oraş care agaţă altfel timpul de oamenii lui, blestemîndu-i nostalgiilor veşnice sau amneziilor terapeutice. Aici mi-am petrecut, ca atîţia alţii, o studenţie prinsă între Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", cu tradiţia ei ce te obligă la o devenire continuă, dar şi între uşurătatea indolentă a Copoului care îndeamnă la uitare, urcîndu-te într-un carusel al generaţiilor obsedate de viitor. Provocarea cea mare a oraşului acesta, unde parfumul de tei are efect de opium, pare să constea însă tocmai în confruntările lucide cu trecutul şi poveştile lui, unele adevărate, altele pe jumătate mituri, cu biografia şi destinul unor oameni care au făcut posibil prezentul pe care îl cunoaştem. O astfel de provocare este deschiderea unui dosar cultural al anilor â80, ultima decadă a comunismului în România. O perioadă pe care generaţia mea o ştie din evocările părinţilor - vinovaţi de a ne fi făcut acei ani suportabili, printre prăjituri Amandina cu brifcor şi basme despre un vecin ţicnit care tot "taie" curentul -, dar şi din mărturiile actorilor implicaţi în efervescenţa culturală a oraşului.
Tot despre jazz
Pentru pianistul Ion Baciu Jr., fiul celebrului dirijor al Filarmonicii din Iaşi, viaţa muzicală a anilor â80 era dominată de multitudinea de concerte pop, rock şi jazz, a căror atmosferă îţi lăsa impresia "că faci parte din cea mai importantă acţiune a momentului". Retrospectiv, Ion Baciu Jr. crede că această senzaţie avea de-a face cu faptul că erau toţi tineri şi entuziaşti, dar şi cu valoarea în sine a manifestărilor artistice. "Concertele erau primite de public, în general tineri, studenţi, cu o foame de a trăi ceva special, mai ales în acea perioadă apăsătoare. E un clişeu prea des folosit, dar e adevărat că lumea se refugia în cultură pentru a compensa frustrările vieţii sociale pe care o duceau în acei ani"
