Ministrul Iorgulescu (mento­rul torpilării unui sfert din ar­hiva Culturii) are un asociat pe măsură în în­tre­prin­derea de a promova o lege a arhivelor. După Bogdan Petriceicu Haşdeu, Dimi­trie Onciul şi alte nume mari care au stat în fruntea arhive­lor ro­mâneşti, a venit rândul unui copil-minune: Dorin Do­brin­cu.

Ministrul Iorgulescu (mento­rul torpilării unui sfert din ar­hiva Culturii) are un asociat pe măsură în în­tre­prin­derea de a promova o lege a arhivelor. După Bogdan Petriceicu Haşdeu, Dimi­trie Onciul şi alte nume mari care au stat în fruntea arhive­lor ro­mâneşti, a venit rândul unui copil-minune: Dorin Do­brin­cu.

Dorin Dobrincu este de părere că promiţătoarea carieră de “istoric şi cer­cetător” şi “imersiunea în lumea arhivelor”, pe care le-a cer­ce­tat “adânc”, l-au îndreptăţit să preia şefia Arhivelor Naţionale. Poate că s-a rătăcit prea “adânc”, pentru că, până acum, “opera” i se reduce la do­uă volume de documente şi nişte pagini în discutabilul “Raport Tis­măneanu”. “Am nervii tari, nu sunt temător, nu mă inti­mi­dez.” O asemenea eva­luare a propriei personalităţi n-a fost scrisă de vreun adolescent rebel pentru rubrica de matrimoniale a vreu­nui ziar local. Ea aparţine unui demnitar al statului român, ce se vrea luat în serios, pentru că... şi dumnealui ia viaţa foarte în serios, după cum declara nu demult. Dorin Dobrincu, căci despre el este vorba,“de­secre­tizează” nişte arhive care n-au fost niciodată “secrete”, deşi afir­­mă contrariu. Mai mult, se de­cla­ră “singur împotriva tuturor”, când doreşte să pună în circuit toate ar­hi­vele; restul funcţiona­rilor şi istoricilor cu care “luptă” sunt (cum altfel?!) dinozauri comunişti (fosta conducere a Arhivelor, de exem­­plu, pe care nu pierde nici un pri­lej s-o bă­lăcărească) sau “amestec ciudat de neocomunişti şi neolegionari”. Acestea şi altele de aceeaşi speţă le