Ne place sau nu, Europa devine un continent al regiunilor . Declararea independenţei provinciei Kosovo creează emoţii în România. Cu atât mai mult cu cât poziţia Bucureştiului este de

Ne place sau nu, Europa devine un continent al regiunilor .

Declararea independenţei provinciei Kosovo creează emoţii în România. Cu atât mai mult cu cât poziţia Bucureştiului este de a nu-i recunoaşte în mod unilateral statutul de independenţă. Dar nu cumva considerentele de politică internă ne obturează viziunea pe termen lung?

Fără a avea pretenţia că deţinem întregul adevăr - cine poate pretinde asta? - vom relativiza câteva fraze considerate în afara oricărei discuţii. Şi atunci, poate că vom avea cu toţii o poziţie mai nuanţată.

"Se schimbă raportul de forţe din zonă".

Foarte puţin. Kosovo este, de facto, independent de Belgrad de la intervenţia NATO din 1999. Acum, forţa de pace instalată după intervenţia NATO va fi înlocuită de una a Uniunii Europene. Atât. În paranteză fie spus, România va participa la forţa europeană. Şi atunci, ce vom apăra noi în Kosovo, dacă nu independenţa provinciei, pe care nu o recunoaştem?

"Este un precedent pe continent". Prea puţin. Oare militanţii pentru independenţă din Ţara Bascilor, Catalonia, Scoţia ori Corsica îşi fac agenda după Kosovo? Să fim serioşi. Lupta lor - nu discutăm aici despre legitimitatea ei - a început cu mult înainte de afirmarea naţionalismului albanez. Harghita şi Covasna? Nu există o mişcare independentistă în zonă, iar dacă ar fi fost să existe, aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană a trimis-o oricum în desuetudine.

"Ruşii vor profita de independenţa Kosovo". Şi ce dacă? Crede cineva că se va schimba ceva semnificativ în Transnistria sau în Abhazia, de exemplu? Cu sau fără independenţa Kosovo, influenţa Chişinăului la Tiraspol rămâne infinit mai redusă decât cea a Mosco