Cit europenii au schiat, au dormit, sau şi-au dus copiii la patinaj in acest sfirşit de saptamina geros, pe harta Europei a aparut un stat nou: Kosovo. Aparitia sa nu a fost o surpriza pentru nimeni. Declaratia de independenta a acestei foste provincii otomane, apoi sirbeşti, locuita de albanezi dintotdeauna, dar de la sfirşitul secolului al nouasprezecelea ca populatie majoritara, fusese aminata din noiembrie trecut, de cind partidul premierului kosovar, Hashim Thaci, ciştigase alegerile. Thaci a aminat declaratia de independenta ca sa nu creeze in Serbia un curent nationalist şi mai puternic, care sa aduca voturi candidatului nationalist la alegerile prezidentiale din ianuarie. Odata acestea ciştigate cu bine, deşi la limita, de Boris Tadic, candidatul favorizat de Occident, nu mai lipsea decit un lucru pentru independenta Kosovo. Un summit european, astfel ca imediat dupa declarare Europa sa vorbeasca cu o singura voce, imediat dupa Statele Unite, recunoscind independenta Kosovo. Acest summit incepe azi, luni, deci ieri Kosovo şi-a declarat independenta. Vor fi, desigur, şi voci contra, şi Kosovo va fi pentru multa vreme ca şi Taiwanul, recunoscut doar de o parte din tarile lumii, dar independenta nu mai poate fi pusa la indoiala. Ea este un fapt din 1999, de cind Kosovo functioneaza practic ca un stat separat, initial sub guvernare ONU, apoi treptat intr-o combinatie ONU cu organisme alese local. Dupa aproape zece ani de cind Serbia a pierdut controlul, numai naivii credeau ca mai poti lipi cana la loc vreodata.
Exista doua intrebari importante privitoare la evenimentul de ieri. Unul este, cum a fost posibil? Ca regula generala provinciile care seceda şi işi proclama dreptul la autodeterminare nu sint recunoscute in secolul XXI. A doua este daca aceasta secesiune este şi ultima din fosta Iugoslavia. Putem, in sfirşit, spera ca s-a terminat? O sa le raspund
