A murit la 19 septembrie 1996. Singur. Părăsit. Uitat.

A murit la 19 septembrie 1996. Singur. Părăsit. Uitat.

William Shakespeare scria în “Mult zgomot pentru nimic”: “Nu preţuim un bun la justa lui valoare atâta vreme cât ne bucurăm de el. Dar îndată ce ne lipseşte ce s-a pierdut, îi exagerăm valoarea, îi descoperim meritul pe care nu voia să ni-l arate pe când era cu noi, al nostru”.

Pygmalionul lui Brăila poate fi socotită dna Deleanu. Ea este cea care l-a adus în Bucureşti şi l-a cultivat. A fost un moment când la Teatrul Giuleşti cele mai uluitoare spectacole se legau de numele lui Mihăilescu-Brăila. La moartea lui a scris: “A plecat dintre noi un actor. Ştefan Mihăilescu-Brăila. A jucat ca nimeni altul în «Baia» de Maiakovski, «Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită» şi «Domnul Puntila şi sluga sa, Matti» de Brecht şi a făcut o mare creaţie în «Regele moare» de Eugen Ionesco la Teatrul Naţional. A pri­mit premii în teatru şi premii în film. Acum 30 de ani l-am văzut în «Inspectorul de poliţie» de Prestley. Am fost foarte impresionată de jocul lui original şi am făcut tot ce-am putut ca să-l iau la Teatrul Giuleşti, unde eram directoare. Rămâne actorul care a ştiut să facă din orice rol o bijuterie”.

DE CE? Dar de ce a murit? Se spune că a fost neîngrijit. Se spunea că a făcut Alzheimer şi că pe urmă un accident vascular. Chira Dragomir, cumnata sa: “Chestia cu Alzheimerul eu nu o pot accepta. Au fost trei accidente vasculare. Unul – primul foarte uşor – o hemipareză pe partea stângă, care a fost reversibilă, în sensul că pe parcurs de două săptămâni i-a dat drumul şi la picior, şi la mână. Al doilea a fost mai complicat. A fost internat. Eu am aflat întâmplător, ştii cum se află totul – că de două săptămâni este părăsit în Spitalul nr. 9. Doctorii erau revoltaţi că de două săptămâni nimeni nu întrebase de el şi