Surprinzător, unic şi inegalabil, spune Eusebiu Ştefănescu. Eusebiu Ştefănescu vorbeşte mereu la timpul prezent despre Ştefan Mihăilescu-Brăila, considerând că el a părăsit viaţa, nu şi teatrul
Surprinzător, unic şi inegalabil, spune Eusebiu Ştefănescu.
Eusebiu Ştefănescu vorbeşte mereu la timpul prezent despre Ştefan Mihăilescu-Brăila, considerând că el a părăsit viaţa, nu şi teatrul: “Am interpretat împreună la Televiziunea Română un moment Bacalbaşa în regia lui Alexandru Tocilescu. Brăila, în rolul lui Moş Teacă. Noi eram câţiva subalterni tembeli, cu ifose cazone. Ne ţinea o lecţie de deontologie a recrutului. Avea un birou de epocă, cu o călimară şi pană înfiptă într-un suport de sidef. Cam asta era recuzita, încropită de un scenograf zelos, dar plictisit. Toca, regizorul, ne-a clarificat miza pentru fiecare în relaţia cu şeful, a stabilit intenţiile toate şi a comandat acţiune. Moş Teacă s-a dezlănţuit cu o fantezie debordantă: a luat pana din suportul de sidef, a introdus-o în călimară şi înainte de a scrie ceva în catastiful din faţa lui a început să improvizeze tot felul de giumbuşlucuri care mai de care mai trăsnite. Pana devenea pe rând stilet ameninţător, baghetă sau pur şi simplu floare la ureche. Noi nu eram personaje, devenisem spectatori uimiţi de magia actorului bântuit de dicteu divin sau poate diavolesc. Doamne, la ce-am participat atunci!
FESTINUL. Ce relatez acum nu e o amintire, e altceva; e revelaţie, e vis sau viaţa trăită încă o dată. Toca a fost şi el surprins şi a cerut să repetăm scena de mai multe ori. De fiecare dată Ştefan Mihăilescu-Brăila inventa altceva, cu aceeaşi forţă şi bucurie creatoare. Nu-l interesa pana, rupea din catastif pagini din care construia bărci, avioane sau păsări miraculoase ca un magician care scoate din joben la nesfârşit porumbei, panglici, iepuraşi
